Reputatul istoric Ioan Bolovan, Profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române a scris în revista culturală Contemporanul o cronică despre cartea Superpolitik.
Publicitate
Superpolitica: triumf și eșec strategic. Conducători, mari ambiții de putere și logica legitimității în ordinea statelor și în relațiile internaționale, publicată la Editura RAO, București, 2024. Bolovan consideră că noul concept propus de Maior, acela al superpoliticii, este o inovație în materie de analiză și interpretare a dinamicii sistemului internațional. Mai mult, universitarul este de părere că abilitățile și competențele de cercetare ale profesorului George Cristian Maior îl recomandă drept unul dintre cei mai avizați cunoscători din domeniul istoriei relațiilor internaționale, mai cu seamă din spațiul euroatlantic.
Ioan Bolovan plasează noua carte într-o succesiune firească a precedentelor lucrări semnate de Maior, Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI și Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale însecolul XXI, dar și a nenumăratelor sale studii despre securitatea spațiului Mării Negre sau alte articole importante.
„Ca şi lucrările precedente, cartea de față a profesorului universitar George Cristian Maior – Superpolitik. Superpolitica: triumf și eșec strategic. Conducători, mari ambiții de putere și logica legitimității în ordinea statelor și în relațiile internaționale (Cuvânt înainte de academician Ioan Aurel Pop, Editura RAO, București, 2024, 391 pagini) – se întemeiază pe o bogată documentație de natură istorică, pe cunoașterea unei literaturi de specialitate aduse la zi, având interpretări întotdeauna susţinute cu argumente ştiinţifice sau/și logice. Combinând o informație copleșitoare din domeniul istoriei universale și românești cu o bună cunoaștere teoretică și practică a diplomației și a strategiei, volumul de față se constituie drept o contribuție certă și valoroasă la promovarea onestă şi corectă a istoriei relațiilor internaționale. Noul concept propus de autor, acela al superpoliticii, este o inovație în materie de analiză și interpretare a dinamicii sistemului internațional. George Cristian Maior explică, prin analiza unor studii de caz, cum s a construit măreția unui stat/puteri/lider, ceea ce statele respective ori acești lideri au fost cu adevărat și ceea ce partizanii au creat în jurul lor. Personalitatea fiecăruia, dar și circumstanțele/oportunitățile au condus la apariția unor lideri în momente de criză, care și au exercitat carisma și puterea personală în comunitățile în mijlocul cărora s au afirmat, în regimuri politice și cu ideologii diverse. Autorul reușește să descifreze mecanismele puterii mai multor lideri care au influențat viața semenilor, încadrând aceste personalități mai mult sau mai puțin pozitive în dinamica crizelor, convulsiilor și războaielor devastatoare din punct de vedere material sau uman, în urma cărora au avut loc și descompuneri ale sistemului internațional.” a notat reputatul istoric.
„Încă din primul capitol, unde devoalează esența noului concept de superpolitik, pe care îl introduce în literatura de specialitate universală, George Cristian Maior definește superpolitik ul drept un exercițiu aparte de aplicare a puterii, distanțându se de cele două paradigme opuse în abordarea politicii internaționale definite deja de către specialiști de câteva decenii bune: realpolitik și idealpolitik. Astfel, autorul explică diferențele dintre realpolitik și superpolitik prin aceea că „realpolitik-ul vizează o metodă sau o filozofie de operare a politicii și strategiei printr un calcul atent al echilibrelor de putere, al posibilităților de acțiune, în raport cu resursele și cu obiectivele generate de realitatea imediată. În schimb, superpolitik-ul încorporează adesea dezechilibre și rupturi (provocate deliberat sau apărute conjunctural) care pot transgresa dramatic contextual realitățile curente, fie ele politice, strategice sau economice, iar scopul este construcția unei noi ordini, a altor tipuri și modele de echilibru. Totodată, superpolitik nu se reduce, așa cum vom vedea, doar la putere și calculul puterii, la strategie pură, ci include și idei sau concepte de legitimitate, de justiție, de modele etice, ideologii apte să confere o altă dimensiune calitativă a ordinii politice” (George Cristian Maior, Superpolitok. Superpolitica…, pag. 8). Experiența acumulată de autor prin responsabilitățile îndeplinite la nivel național și internațional, dublată de o aprofundare a bibliografiei de specialitate, i a permis deopotrivă diplomatului și savantului George Cristian Maior să se delimiteze conceptual atât de realpolitik, cât și de idealpolitik, dar topindu le într o viziune integratoare.
Competenţele şi abilităţile de cercetare ale profesorului George Cristian Maior îl recomandă drept unul dintre cei mai avizaţi cunoscători din domeniul istoriei relațiilor internaționale, mai cu seamă din spațiul euroatlantic. Numeroasele cărţi, studii şi comunicări demonstrează faptul că ne aflăm în faţa unei personalităţi ştiinţifice cu o operă ce este cunoscută şi apreciată nu doar în cercurile de specialişti din România, ci şi peste hotare. Aprecierea ilustrului politolog George Friedman ori a istoricului Edward N. Luttwak confirmă soliditatea intelectuală, managerială și viziunea novatoare a profesorului George Cristian Maior, care a demonstrat cu prisosinţă și în această nouă carte de unic autor că noi paradigme pot fi enunţate în abordarea istoriei relațiilor internaționale, că noi perspective interpretative şi metodologice pot să pună într o altă lumină evoluţia istorică a statelor. Este relevantă în acest sens mărturisirea lui Edward N. Luttwak: „Cartea lui George Maior pune sub semnul întrebării anumite concepte general acceptate în științele politice (inclusiv în relațiile internaționale), demonstrând că evoluțiile concrete din lume sunt și produsul obiectivelor, temerilor, cunoașterii, ignoranței și iluziilor liderilor individuali, nu doar al tendințelor sistemice sau locale” (coperta IV).” notează Bolovan.
„Pornind de la o realitate istorică incontestabilă, aceea a existenţei unui sistem internațional extrem de dinamic și complicat, mai ales în ultima vreme, profesorul George Cristian Maior constată că, din motive lesne de înţeles, istoricii actuali ai relațiilor internaționale nu mai pot surprinde/ cuprinde în noțiunile deja încetățenite în literatura de specialitate această realitate tot mai complexă. De aceea, autorul a recurs la mai toate achiziţiile recente din științele politice, din antropologia și sociologia relațiilor internaționale, chiar şi din istoria mentalităţilor colective, înfăţişându ne în această carte o construcţie teoretică, metodologică nouă despre noțiunea introdusă de el, aceea de superpolitik. Autorul nu şi a propus o istorie factuală, pozitivistă a relațiilor internaționale și a structurilor de putere din lume, dimpotrivă expune una conceptuală, structurală, care a pus accentul pe sentimentele și atitudinile liderilor politici (nu este uitat nici Nicolae Ceaușescu), pe evenimentele şi fenomenele ce au influenţat comportamentul politicienilor și al maselor. Astfel, profesorul George Cristian Maior ne propune o lectură neconvenţională, dar extrem de captivantă și fecundă asupra unor importante pagini de istorie universală, începând cu Antichitatea și terminând cu realitatea zilelor noastre.” a scris profesorul clujean Ioan Bolovan, în Contemporanul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu