Un român a devenit eroul presei în Italia: ”Mama urla de bucurie!”

Un salvamar român, Alin, a devenit eroul presei în Italia, după ce a salvat viața unui copil care risca să moară înecat. 

Conform La Repubblica, intervenția românului de 38 de ani asupra copilului de 12 ani care s-a simțit rău în mare, la Ostia, a fost salvatoare.

Alin, salvamar pe plaja „Bahia”, în cea mai populară zonă din Ostia, expert în curse cu obstacole precum „Spartan Race”, a retrăit momentele de sâmbăta trecută, când, dacă nu ar fi avut pregătirea pe care o are, copilul de 12 ani ar fi riscat probabil să nu se mai trezească.

„Când l-am recuperat din apă, băiatul era inconștient. Așa că am făcut resuscitarea oferită de protocolul BLS (Basic Life Support, procedura de prim-ajutor care include resuscitare cardiopulmonară și o serie de alte acțiuni)”, spune Alin, adăugând: „Am făcut masaj cardiac și respirație artificială în secvență, iar la final, la al patrulea ciclu al procedurii, băiatul și-a redeschis ochii, cu mama în lacrimi urlând de bucurie. Ulterior, a intervenit medicul de 118, iar băiatul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Roma".

Intervenția salvatorului a durat 12 minute foarte lungi.

Salvamarul povestește că a fost apoi contactat de mama copilului, Olga, care i-a mulțumit, l-a asigurat că fiul ei este bine și a fost externat, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel