Un român, în vârstă de 24 de ani, implicat într-un incident în centrul orașului Klagenfurt din Austria, a încercat să muște un polițist care voia să-l aresteze.
Un român în vârstă de 24 de ani s-a luat la bătaie cu o patrulă de poliţie în centrul oraşului austriac Klagenfurt şi a încercat să muşte un agent în timpul arestării, relatează presa austriacă, citată de news.ro.
În timp ce o autospecială de poliție se afla oprită la un semafor, tânărul a început să facă gesturi ofensatoare la adresa agenților de poliție. Situația a escaladat într-un mod neașteptat, când individul s-a întins cu spatele pe capota mașinii și a continuat să manifeste gesturi jignitoare față de polițiști.
La solicitarea agenților de a se îndepărta de vehicul, tânărul a atacat o polițistă. Ulterior, în momentul în care a fost încercată arestarea sa, acesta a încercat să muște unul dintre agenți. Forțele de ordine au fost nevoite să utilizeze un spray cu piper.
După acordarea îngrijirilor medicale necesare, individul a fost reținut temporar și dus în arestul poliției din Klagenfurt. El va fi raportat, după ce ancheta va fi finalizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News