Un român a primit despăgubiri de 35.000 de euro în Olanda pentru că a fost rănit de poliţie, în Gara Centrală din Amsterdam, în august 2020.
În vârstă de 27 de ani la momentul faptelor, românului i s-a ordonat, pe 14 august 2020, să "îşi scoată bicicleta din pasajul IJ al gării", scrie biroul de consiliere juridică JBL&G într-un comunicat de presă. Potrivit poliţiştilor, românul nu s-a conformat suficient de repede, motiv pentru care a fost tras de pe bicicletă, a fost împins de umăr şi lovit cu pumnul în faţă.
Bărbatul şi-a fracturat şoldul în urma căderii de pe bicicletă. Deşi a urlat apoi de durere, poliţiştii au refuzat să cheme o ambulanţă. Un martor la scena incredibilă a sunat la serviciile de urgenţă, scrie Rador, citând ziarulromanesc.de.
După incident, poliţia a negat orice răspundere, potrivit biroului juridic. Dar, după "o anchetă internă a poliţiei (cu analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere)", a fost clar că situaţia s-ar fi putut rezolva altfel, fără recurgerea la violenţă.
Poliţia din Amsterdam confirmă că a plătit 35.000 de euro cu titlul de daune morale şi despăgubiri materiale. Întrebat despre alte măsuri, purtătorul de cuvânt a spus că "au fost luate măsuri corespunzătoare pe plan intern, ca răspuns la acest caz", pe baza unui raport de investigaţie al Departamentului de Integritate, Securitate & Reclamaţii. Niciun judecător nu a fost implicat în acest caz.
Românul a trebuit să fie operat pentru fractura de şold şi încă mai avea dureri un an mai târziu, potrivit JBL&G. Cei 35.000 de euro "sunt atât compensaţii materiale pentru cheltuielile suplimentare (medicale) efectuate, cât şi despăgubiri pentru spaima, durerea şi suferinţa îndurată".
- Image by Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu