Un bărbat, originar din România, a sărit de pe un bloc de 4 etaje din Germania, după ce a fugit de la un filtru al Poliţiei. Acesta este în stare gravă, la spital.
Totul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 1 decembrie. Potrivit poliției din Koln, românul, în vârstă de 31 de ani, a fost oprit pe raza localității Bruehl, la un control de rutină, în timp ce se afla la volanul unei mașini înregistrate în România.
Tânărul nu s-a putut identifica și, conform sursei citate, nu stăpânea bine limba germană. În timp ce polițiștii încercau să-i stabilească detaliile personale, bărbatul a luat-o dintr-o dată la fugă. Colegii lui, tot români, au rămas în mașină și au încercat să îi ajute pe polițiști să-l identifice pe român, scrie observator.tv.
Nu a durat mult până când ofițerii au dat din nou de român, pe acoperișul unui bloc, într-o stare evidentă de nervozitate.
Cu ajutorul compatrioților pe post de translatori, polițiștii au încercat să îl calmeze și să îl convingă să coboare, însă fără succes. Chiar înainte ca paramedicii de pe ambulanță să ajungă la fața locului, bărbatul a sărit în gol.
Potrivit poliției din Koln, acesta a fost transportat în stare gravă cu elicopterul la spital, iar o anchetă a fost deschisă pentru a clarifica situația.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu