Florian Călăuz, un bărbat din Baia Mare, anunţă că şi-a modificat maşina, o Dacia Logan, pentru a-i reduce consumul simţitor. Invenţia sa ar fi fost deja omologată.
Acesta spune că invenţia sa se bazează pe apă, dar şi pe hidroxid de sodiu, iar că un plin este suficient pentru a parcurge distanţa dintre Baia Mare şi Constanţa, dus-întors.
“Cu un plin al rezervorului, în jur de 50-60 de litri de motorină, pot face drumul din Baia Mare până la Constanţa, dus-întors şi din nou până la malul mării”, a declarat Florian Călăuz. El spune că a ajuns să aibă un consum de combustibil de aproximativ 2%.
Concret, spune el, cu un litru de apă şi hidroxid de sodiu a parcurs 10.000 de kilometri.
“Vorbim de apa plus hidroxid de sodiu. Aparatul face hidroliza apei, realizează hidrogen, care merge la galeria de admisie şi oxigenul va ieşi pe teava de eşapament, scăzând poluarea.
Hidrogenul prin ardere dezvoltă o putere calorică mai mare de şase ori faţă de oricare alt combustibil, cum ar fi benzina, motorina sau GPL, în acest fel crescand şi puterea motorului. Scade şi consumul de carburant pentru că în ardere se foloseşte hidrogen”, a mai declarat Florian Călăuz, citat de mesajul.ro.
Renault ia în considerare producerea unui vehicul electric accesibil în India, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, ca parte a eforturilor de a se extinde pe o piaţă unde ar urma să crească rapid vânzările de maşini electrice.
Un studiu al Renault arată modul în care producătorul auto francez merge mai departe cu planurile de electrificare, chiar dacă nu a rezolvat încă negocierile cu partenerul de alianţă Nissan Motor privind investiţiile într-o subsidiară dedicată vehiculelor electrice.
De asemenea, studiul indică schimbarea percepţiilor pe piaţa auto din India, care anul trecut a raportat cea mai rapidă creştere din rândul pieţelor auto importante. Deşi vehiculele electrice ar urma să reprezinte în 2022 mai puţin de 1% din vânzările de maşini noi în India, Guvernul a stabilit un obiectiv de 30% până în 2030 iar cu ajutorul subvenţiilor a reuşit să atragă furnizori de componente care lucrează cu producătorii auto internaţionali.
Renault studiază lansarea unei versiuni electrice produse în India a crossover-ului Kwid. Analiza va evalua potenţiala cerere, nivelul preţurilor şi capacitatea de a construi vehicule electrice cu componente locale, lansarea urmând să aibă loc spre finalul anului 2024, susţin sursele. Acestea adaugă că decizia face parte din planul Renault de a stimula vânzările pe o piaţă unde producătorul auto francez a rămas profitabil, chiar dacă în 2022 a vândut mai puţine maşini decât în 2021.
Renault India nu a comentat informaţiile dar a precizat: compania "se concentrează intens pe electrificare pe plan global", ca parte a strategiei anunţate de directorul general CEO Luca de Meo iar "India este una din pieţele cheie" pentru grup, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News