Timișoreanul Paul Damixie a reuşit să intre în atenţia melomanilor din lumea întreagă cu remixul său la piesa celebrei soliste Adelle, „Hello". Apreciat de mai multe site-uri de specialitate, timişoreanul a fost recompensat recent cu premiul pentru remixul anului, la Miami.
Evenimentul a purtat numele de The Remix Awards şi s-a desfăşurat în cadrul celei mai celebre conferinţe mondiale dedicate muzicii de dans, Miami Music Week, scrie pressalert.ro.
Paul Damixie a primit acest premiu din mâinile unuia dintre cei mai celebri DJ ai lumii, Steve Angello. Timișoreanul a câştigat premiul la categoria „Radio Airplay".
Paul Damixie a mixat pe aceeaşi scenă cu Echoman, Hybrid, Andy Fletcher (Depeche Mode), Outwork, Camille Jones, NTFO şi a lansat peste 40 de remixuri în colaborare cu label-uri din diverse ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu