Un român ar putea fi condamnat la aproape 100 de ani de închisoare în SUA. Află în articol ce a făcut.
Un român stabilit în Statele Unite riscă să stea aproape o sută de ani de închisoare, după ar fi înjunghiat mortal un adolescent și a rănit alți patru, transmite Pro TV. Se pare că totul s-a întâmplat pe râul Apple din Wisconsin, pe 30 iulie 2022.
Românul și victimele erau acolo la plajă. La un moment dat, mai mulți adolescenți l-ar fi acuzat că este pedofil și i-au reproșat că a fotografiat niște fetițe care s-ar fi aflat acolo. Între ei ar fi izbucnit un scandal, iar individul i-a înjunghiat pe cei care l-au atacat. Un tânăr de 17 ani a murit, iar alți patru au fost răniți.
Deși un juriu din Wisconsin l-a găsit vinovat de omucidere prin imprudență de gradul întâi, bărbatul a susținut a fost în legitimă apărare și că i-a fost frică pentru viața lui atunci când tinerii s-au năpustit asupra lui.
„Tot timpul am crezut că o să mor, practic m-am temut pentru viața mea. Ca răspuns la asta... Am întins mâna și i-am înjunghiat”, a spus Nicolae Miu în fața instanței.
Jurații nu l-au crezut și l-au declarat vinovat. Cineva a surprins scandalul cu un telefon, iar la stabilirea verdictului au contat acele filmări, deși pe video nu apare și momentul în care el îi înjunghie pe tineri. Atenție, imagini cu impact emoțional! Acest video poate fi văzut AICI.
„Au trecut 21 de luni în care am așteptat dreptate pentru Isaac Michael Schuman și am primit-o astăzi”, a spus Donny Hernandez, tatăl adolescentului ucis de român, în fața presei.
Acum Nicolae Miu riscă aproape o suta de ani de închisoare. În total el are șase capete de acuzare, dar doar pentru cea mai gravă dintre ele, uciderea adolescentului de 17 ani, judecătorul l-a putea condamna la mai mult de jumătate de secol de detenție. Românul își va afla sentința peste câteva luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu