Un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar din România, a mers la o secţie de poliţie din oraşul austriac Salzburg, şi a spus că are în rucsac o bombă nucleară.
"Am o bombă nucleară. Lăsaţi-mă să intru". Acestea au fost cuvintele rostite de un român de 40 de ani la intrarea în sediul Poliţiei Statale din Salzburg, Austria, pe 11 februarie. Poliţiştii au luat ameninţarea în serios şi au chemat pentru intervenţie forţe speciale. Românul, însă, spune că a fost neînţeles. Pentru că se referea de fapt la o băutură, numită "Bomba Schartner", care se afla în rucsacul său.
"Dacă aţi citit ştirea asta, aţi putea crede că faceţi parte din programul unui artist de cabaret din Austria", a declarat avocatul românului, la audierea de marţi, 14 martie. Conform acestuia, clientul său, care nu avea cazier, a suferit din cauza lipsei condiţiilor minime de igienă din centrul de detenţie unde executa o condamnare administrativă, motiv pentru care s-a şi îmbolnăvit de scabie. A fost eliberat pentru trei zile, iar pe 11 februarie a vrut să se întoarcă în arest.
"Îi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, dar şi de consecinţele pe care cuvintele lui le-au avut", a concluzionat avocatul.
"Vreau să îmi ispăşesc pedeapsa pentru amenzi în centrul de detenţie şi atât. Era control la intrare. Aşa că am zis tot ce aveam în buzunare. Aveam şi această băutură, o bombă Schartner", a explicat bărbatul, abslvent de psihologie, dar actualmente şomer în Austria, conform Krone.at.
Poliţiştii spun însă că au auzit, cu toţii, cuvintele "bombă nucleară", aşa cum a evidenţiat şi judecătorul din Salzburg. De asemenea, pe telefonul românului a fost găsită şi o notă: "Care este cel mai rău lucru pe care l-aş putea face Poliţiei din Salzburg, care să îmi folosească cel mai mult?
Românul a fost condamnat la 9 luni de închisoare. Decizia nu este însă definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu