Un român și-a împușcat soția într-un coafor din Bulgaria, apoi s-a sinucis.
Tragedie în Bulgaria. Un român și-a împușcat soția într-un coafor din Ruse, apoi s-a sinucis. Bărbatul a lăsat doi copii orfani în urmă. Atacatorul, soțul femeii, român, și victima sa, de 39 de ani, au împreună doi copii de 10 și 11 ani.
Presa din țara vecină scrie că acesta ar fi comis fapta din gelozie. După ce și-a împușcat soția, bărbatul a fugit, dar a fost găsit mort în propriul autoturism, transmite Antena 3 CNN.
Din fericire, femeia a supraviețuit. A suferit o rană gravă în zona abdomenului, a fost transportată la spital, iar ulterior a fost operată și are nevoie permanent de transfuzii de sânge. Tocmai din acest motiv autoritățile din Bulgaria fac apel și îi roagă pe cei care pot dona sânge să o facă, indiferent de grupa de sânge pe care o au. Femeia este acum la terapie intensivă, iar medicii fac tot posibilul pentru a-i salva viața.
Foto: Captură video Antena 3 CNN
Se presupune că cei doi, deși erau împreună de mult timp, au avut o relație instabilă, care a devenit motivul atacului bărbatului. La câteva ore după crimă, românul a fost găsit mort în mașina familiei. Se pare că acesta s-a sufocat înăuntru după ce s-a intoxicat cu gaze de eșapament.
Deși potrivit anchetatorilor motivul atacului ar fi gelozia, oamenii legii examinează și alte versiuni.
Bărbatul fusese condamnat anterior la 6 ani de închisoare pentru trafic de persoane în Italia. În legătură cu sentința din 2018, a fost expulzat din Bulgaria și returnat în România.
Foto: Captură video Antena 3 CNN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News