Un scandal cât planeta Pământ

srs
srs

Demisia directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn nu rezolvă uriaşă dilemă. Ea are însă, evident, consecinţe planetare. În primul rând, însă, care este marea dilemă? Dacă Dominique Strauss-Kahn este sau nu vinovat. Dacă este vinovat, îşi merită soarta. Şi va suferi toate consecinţele. Dacă este nevinovat, Statele Unite vor suferi toate consecinţele iar cariera politică a acestui om va avea de câştigat. Efectul demisiei merită şi el discutat. Pentru că demisia în sine are o uriaşă influenţă asupra raportului dintre statele lumii. Asupra destinelor unor state.

Nu cu multă vreme în urmă, Dominique Strauss-Kahn le-a mărturisit unor jurnalişti de la “Liberation” că aşteaptă să i se pregătească o înscenare sexuală pentru care cineva va fi plătit cu mulţi dolari. A se reţine, a vorbit de dolari şi nu de vreo altă monedă. Şi de o înscenare sexuală şi nu de altă natură. Că a fost sau nu înscenare, rămâne de văzut. Dar coincidenţă între ceea ce a spus el înainte şi ce s-a întâmplat se cuvine a fi reţinută.

Acest om ar trebui să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. Până una alta, împotriva lui există doar acuzaţii încă neprobate, lansate de poliţie şi procurori. Procurorii, în Statele Unite, sunt avocaţi ai statului. Iar instanţă de judecată nu s-a pronunţat asupra fondului, ci doar asupra stării sale de libertate sau de nonlibertate. Pe durata cercetărilor. Dacă există probe concludente împotrivă sa, Statele Unite câştiga imens în imagine. Pentru că demonstrează că au un sistem poliţienesc şi o justiţie capabile să dea de pământ cu unul dintre cei mai importanţi patru oameni ai lumii, pentru că a încălcat libertatea şi integritatea unei simple cameriste care, dacă am înţeles bine, nici măcar nu are cetăţenie americană, care este de culoare şi, probabil, musulmană. În plus, Statele Unite, făcând dreptate unei cameriste, împuşca mai mulţi iepuri, de mărimea unor elefanţi. Strauss-Kahn avea de gând, în calitatea sa de director FMI, şi a afirmat răspicat acest lucru la ultimul summit, să pună capăt supremaţiei monedei americane. În acelaşi timp, el s-a străduit să facă loc, în zona de autoritate FMI, şi tigrilor asiatici. Fără să fie un antiamerican, Strauss-Kahn ar fi creat mari probleme Washingtonului, dacă ar fi ajuns preşedintele Franţei. Aşa că o condamnare a sa ar însemna nu numai o demonstraţie a modului exemplar în care se face justiţia în Statele Unite, dar şi eliminarea unui important adversar de pe tabla de şah politic a lumii.

Citiţi mai mult pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel