Un site progresist de la București, atac mincinos la adresa unui prieten al României, ca să facă jocuri politice de stânga în Israel

Herman Berkovits
Herman Berkovits

Dr. Herman Berkovits a construit o legătură puternică între România și Israel. Profesionalismul său l-a făcut să ajungă medicul personal al lui Benjamin Netanyahu, premierul Israelului. Herman Berkovits este un promotor și un ambasador al Școlii Medicale românești și a militat pentru colaborarea între cele două state, pe toate planurile.

În ciuda tuturor lucrurilor bune pe care le-a făcut pentru România și Israel, a ajuns subiect de „bârfă”, după cum spune chiar el. Numele său este folosit de un ziar de stânga din Tel Aviv și de un site ”progresist”, de Dreapta,  din România, într-o luptă politică meschină, cu care dr. Berkovits nu are a face. ”Nu mă așteptam ca ziarul din Tel Aviv să facă astfel de jocuri într-un moment de război, căci altfel ei sunt cunoscuți ca adversari declarați ai lui Netanyahu, îl atacă tot timpul se folosesc de orice pretext ca să-l lovească. Ce mă doare că un ziar din România a scris, fără să verifice, o mare minciună, cum că Benjamin Netanyahu ar fi făcut presiuni pentru a mă numi consul onorific al României”, a spus dr. Berkovitz.

Un lucru este clar: medicul merită să aibă titulatura respectivă, dar nici vorbă că a făcut presiuni Benjamin Netanyahu în acest sens. Aproximativ șapte ani a fost consul de onoare al României. În mod brusc, Ministerul de Externe din România și Ambasada Română din Israel nu i-au mai prelungit titulatura.

„Nu mi s-a dat nicio explicație. Nu este vorba că nu am mai primit acest titlu, eu oricum și cu titlu, și fără titlu, pentru România fac tot ce îmi este cu putință pentru că eu iubesc foarte mult această țară. Am făcut multe și voi mai face multe pentru România și pentru legătura dintre România și Israel. Am făcut tot ce mi-a stat în putință fără să primesc titluri. Nu mă interesează titlurile, mă interesează doar să fac lucruri bune pentru România și Israel.

În 2023, cred că a fost o discuție, probabil, între Ministerul de Externe din România și Ministerul de Externe din Israel pentru a fi, din nou, consul de onoare al României în Israel. Au fost niște discuții la care nu am participat. România a vrut să mă propună din nou. România are încă doi consuli, oameni de afaceri. Nu cred că știu limba română, nu cred că au făcut așa de multe pentru România”, a spus dr. Herman Berkovits pentru DC News.

O minciună, un titlul pus de un site din România

”Ziarul israelian Haaretz, o publicație foarte de stângă, care este împotriva lui Benjamin Netanyahu și împotriva dreptei, a scris niște minciuni, continua dr. Berkovitz. Acel articol nu a fost preluat de nicio media din Israel. În România am văzut că un ziar a preluat respectivul articol. Scria că Benjamin Netanyahu a făcut presiuni ca eu să fiu consul de onoare al României.

Este o minciună! Nici măcar ziarul din Israel n-a scris așa ceva! Este un titlu pe care l-a pus un site din România. De 30 de ani sunt prieten cu Benjamin Netanyahu. Nu i-am cerut nimic. Eu sunt medic foarte cunoscut, am pacienți mulți, sunt iubit și apreciat. Nu mă bag în politică. Dacă Benjamin Netanyahu mi-ar fi dat vreodată ceva, imediat ziarele ar urla, motiv pentru care niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Benjamin Netanyahu nu a făcut presiuni pentru ca eu să primesc acel titlu. Nici nu i-am zis că aș putea să-l primesc. Niciodată nu-i spun lucruri de acest fel.

Iubesc România și fac tot pentru această țară, dar nu vreau să apară minciuni despre mine. Și dacă nu primeam acest titlu, tot aș fi continuat legăturile mele cu România. Nu mă interesează politica, eu iubesc România, sunt legat sufletește de această țară. Nimeni nu va rupe această legătură sufletească, indiferent de ce titluri primesc”, a adăugat medicul Herman Berkovitz. 

Dr. Berkovitz a primit Ordinul național ”Pentru Merit”

Născut la Târgu-Lăpuș, a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în 1971. Apoi, timp de patru ani a fost medic în două sate din Maramureș și unul din Suceava.

În 1975 a părăsit România pentru a se stabili în Israel împreună cu familia. Avea să se specializeze la spitalele Bikur Holim și Hadasa din Ierusalim, iar din 1981 a fost medic specialist în pediatrie la Spitalul Bikur Holim.

Din 1985, conduce propria clinică de medicină pediatrică și generală în orașul Ierusalim. Este medicul personal al premierul Israelului, Benjamin Netanyahu și un susținător al relațiilor româno-israeliene.

A fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer, pentru contribuția personală la susținerea și promovarea relațiilor dintre Israel și România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel