Sociologul Gelu Duminică a fost, sâmbătă, la concertul Deliei, "Welcome to Deliria", care i-a lăsat un gust amar. El a scris, pe Facebook, că nu înțelege de ce o voce atât de bună ca a Deliei s-a ascuns în spatele "unui dat din fund" și unor "chestii sclipiciose". Mai mult, spectatorii ar fi taxat-o dur pe Delia prin apatie.
"Fusei la spectacolul Deliei (Matache) și mi se arătă cum nu trebuie să fie un spectacol. 5000 de oameni au reacționat foarte rar sau deloc cam la tot ce a fost pe scenă. O încercare de copiere a show-ului specific Loredanei dar fără firul logic care se numește poveste, spectacolul a conținut mult prea multe dansuri lascive si dat din fund provocator. Nu sunt un pudic și nici nu vreau sa par ultragiat de vederea unui dans provocator însă femeia chiar are super voce motiv pentru care nu înțeleg de ce nu a mizat mai mult pe ea (pe voce) decât pe partea dorsala din dotare. Totul a culminat cu ideile filosofice puriciene exprimate prin vocea artistei, proiectate, cu ajutorul unui joc de lasere, în timpii morti ai concertului. Un cocalarism profund românesc în care o voce foarte buna s-a ascuns în spatele unor chestii sclipicioase crezând ca asta înseamnă show. De data asta publicul a reacționat prin apatie (sincer nu am mai văzut public atât de apatic vreodată) amendand regia show-ului. Pentru mine seara asta a fost o nouă lecție oferita de viața prin care am învățat că dacă nu mizezi pe ce știi să faci bine și preferi să te arunci în zone în care nu te pricepi, se poate alege praful de tot. Oare ce e în sufletul unui artist în momentul în care un invitat al tău (Carla's Dream) este ovaționat iar tu primești niște aplauze de tip festivalul de la Mamaia???", a scris sociologul Gelu Duminică, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News