Un automobil s-a izbit de poarta Ambasadei Federaţiei Ruse din Chişinău.
Un bărbat care conducea un automobil Mercedes a lovit poarta Ambasadei Federației Ruse, după care a părăsit locul accidentului, scrie Agerpres, citând MOLDPRES.
Polițiștii au reușit să localizeze vehiculul imediat pe traseul către Strășeni. Cu toate acestea, șoferul a refuzat să oprească mașina la cerințele autorităților și a continuat deplasarea, provocând încă două accidente rutiere fără a provoca victime.
Ulterior, angajații poliției au reușit să oprească forțat vehiculul în raionul Strășeni, unde au demarat procedurile necesare.
Republica Moldova va limita numărul diplomaţilor din Rusia acreditaţi la Chişinău
La sfârșitul lunii iulie, Republica Moldova anunța că va limita numărul diplomaţilor din Federaţia Rusă acreditaţi la Chişinău.
"Timp de mai mulţi ani, chiar decenii, am asistat şi am fost ţinta unor tipuri de activităţi din partea Federaţiei Ruse şi politici destul de ostile. O parte erau realizate inclusiv prin intermediul ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Chiar recent am văzut informaţii cu un număr excesiv de antene', a declarat Nicu Popescu, transmite Moldpres.
Potrivit înaltului oficial moldovean, "este foarte important ca serviciile diplomatice ale ţării noastre, dar şi ale altor ţări să se concentreze pe dezvoltarea bunelor relaţii, or atunci când o bună parte din prezenţa diplomatică a altei ţări este îndreptată spre eforturile de destabilizare a ţarii noastre şi acţiuni care nu ţin de modalităţile standard de acţiune a unor servicii diplomatice, am ajuns, de comun acord cu instituţiile şi decidenţii politici, la necesitatea limitării numărului de diplomaţi acreditaţi din Federaţia Rusă în Republica Moldova, astfel încât să se creeze o situaţie în care sunt mai puţini indivizi care acţionează pentru a destabiliza situaţia în ţara noastră."
Moscova a reacționat. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News