Imagini halucinante au fost surprinse pe DN1. Un șofer care conducea pe contrasens a fost blocat de ceilalți participanți la trafic.
Publicitate
În imaginile surprinse pe DN1, de un conducător auto, se observă cum un altul, care conducea pe contrasens, a fost blocat de participanții la trafic.
Cei care circulau regulamentar l-au blocat în trafic pe șoferul de pe contrasens și l-au determinat astfel să întoarcă mașina.
Polițiștii din Ilfov l-au găsit pe proprietarul mașinii și l-au chemat la secție pentru a se afla cine era la volan. În consecință, șoferul care a mers pe contrasens riscă să rămână fără permis două luni, scrie Digi24.
Videoclipul poate fi urmărit aici.
Executivul a aprobat modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a introdus noi sancţiuni pentru conducătorii auto care nu respectă legislaţia rutieră, ţinând cont şi de un obiectiv asumat în cadrul PNRR, prin care România s-a angajat să reducă până în 2026 numărul de victime, persoane grav rănite şi decese ale accidentelor rutiere cu 25%, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, joi, într-o conferinţă de presă.
"Primul element de noutate şi cu cel mai mare impact vizează definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţionarea acestui comportament cu amendă cuprinsă între 580 de lei şi 725 de lei, clasa a II-a de sancţiuni, şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile", a spus Bode, conform Agerpres.
O altă modificare se referă la regimul de circulaţie pe autostradă şi la înăsprirea sancţiunilor pentru nerespectarea regulilor.
"Se sancţionează fapta privind circulaţia nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgenţă a autostrăzilor cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, între 1.305 şi 2.900 de lei, şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru săvârşirea faptelor privind executarea pe autostradă a manevrelor de întoarcere sau de mers înapoi", a informat Bode.
Guvernul a mărit şi amenzile pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire şi neacordarea de prioritate.
"Este trecută într-o clasă superioară de contravenţii, din clasa a II-a de sancţiuni în clasa a III-a de sancţiuni, fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire şi neacordarea de prioritate, precum şi majorarea perioadei de suspendare a permisului de la 30 de zile la 60 de zile", a explicat acesta.
S-a aprobat şi majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile în cazul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Totodată, este reglementat un nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 de km pe oră faţă de limita legală, pentru depăşirea căreia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.
Se introduce o nouă contravenţie pentru nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului.
Bode a menţionat şi modificările aduse în privinţa punctelor de penalizare.
"S-a constatat o lipsă de eficienţă a punctelor de penalizare aplicate, întrucât în situaţia depunerii plângerii contravenţionale, termenul de prescripţie a cumulului de puncte nu se suspendă. De aceea, venim cu o nouă reglementare şi se reglementează soluţia de suspendare de drept a termenului de prescripţie de 6 luni pentru cumul de 15 puncte de penalizare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti", a mai spus el.
O altă măsură introduce interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice în urma condamnării pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României pentru titularii de permise de conducere emise de autorităţile altor state.
"De asemenea, a fost introdusă o facilitate importantă pentru cetăţeni, şi anume posibilitatea susţinerii testului de verificare a cunoştinţelor regulilor de circulaţie, care permite reducerea perioadei de suspendare, la orice serviciu al Poliţiei Rutiere de pe teritoriul României", a mai anunţat ministrul.
Sunt stabilite şi norme cu privire la transmiterea datelor de identificare ale şoferului de către proprietarul maşinii, pentru responsabilizarea acestuia din urmă, în sensul identificării în mod cert a persoanelor care au condus vehiculul la un moment dat.
El a menţionat că, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se modifică şi se completează cu noile prevederi, prin hotărârea Guvernului.
"Această ordonanţă a Guvernului va intra în vigoare la trei zile de la publicare în Monitorul Oficial, fiind pe legea de abilitare a Guvernului în perioada vacanţei parlamentare. Încă o precizare: dispoziţiile referitoare la contravenţii intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe", a completat ministrul.
În acest context, ministrul a subliniat că "toată siguranţa rutieră constituie o problemă gravă" în România, nivelul acesteia fiind semnificativ mai mic faţă de media înregistrată în statele membre ale Uniunii Europene.
"Şi să vă dau câteva cifre: în anul 2021 s-a înregistrat o scădere a numărului accidentelor grave cu aproape 20% şi a persoanelor grav rănite cu aproape 31%, comparativ cu 2020, în timp ce numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a crescut cu 8%, mai exact am ajuns la 1.778 de morţi în accidente rutiere în anul 2021. În ceea ce priveşte atât contravenţiile constatate, cât şi infracţionalitatea sesizată la regimul circulaţiei pe drumurile publice, se remarcă un trend ascendent îngrijorător", a evidenţiat ministrul de Interne, Lucian Bode.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu