Șofer de 19 ani, ucis după ce mașina i-a fost lovită de tren. Circulația feroviară a fost oprită pe ruta București Nord - Suceava

Accident feroviar în Prahova. Foto: ISU Prahova
Accident feroviar în Prahova. Foto: ISU Prahova

Un grav accident feroviar s-a petrecut la trecerea la nivel cu calea ferată pe intervalul Liteni-Verești. Chiar dacă trecerea este semnalizată, atât cu sistem acustic, cât și cu semnale luminoase, șoferul de 19 ani nu s-ar fi oprit la timp.

Trenul care circula pe ruta București Nord-Suceava avea aproximativ 120 de călători. Niciunul dintre aceștia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale de descarcerare. De asemenea s-au deplasat și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dintre care unul cu medic.

Din păcate, pentru tânărul șofer de 19 ani nu s-a mai putut face nimic. Acesta a suferit leziuni incompatibile cu viața.

”Victima a fost extrasă. Din nefericire, are leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul. Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani”, a transmis CFR SA.

Trenul implicat în accident, IR 1753, a rămas staționat pe firul I acolo unde s-a produs accidentul. Un alt tren, IR 1952, a fost oprit temporar. După eliberarea gabaritului pe firul II, în stația de la Verești de la km 419+989, circulația trenurilor a fost reluată după aproximativ 90 de minute, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel