Un bărbat din judeţul Iaşi este cercetat sub măsura arestului la domiciliu pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist.
Bărbatul fusese depistat în timp ce conducea un autovehicul, pe drumurile publice, fără permis de conducere, iar, pentru a scăpa de răspunderea penală, la momentul iniţial, a promis poliţistului 10.000 de lei şi, ulterior, în timpul acţiunii de flagrant, i-a dat suma de 500 de lei.
”Poliţistul a refuzat categoric şi a denunţat fapta la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi. Conform sesizării, la data de 21 ianuarie 2021, agentul de poliţie, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi - Secţia 2 Poliţie Rurală Ciurea, a depistat în zona de competenţă un autovehicul condus, pe drum public, de către o persoană fără drept de a conduce, care, după constatare, i-a promis suma de 10.000 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu”, se arată într-un comunicat de presă.
În consecinţă, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au desfăşurat activităţi de procedură penală care, la data de 25 ianuarie 2021, s-au concretizat în acţiunea de prindere în flagrant a persoanei denunţate, după ce aceasta i-a dat poliţistului 500 de lei în scopul menţionat.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.
Astăzi, inculpatul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News