Un boxer și-a înjunghiat prietena cu un cuțit în piept. Medicii nu au putut decât să constate decesul.
Boxerul turc Selim Ahmet Kemaloglu şi-a ucis duminică prietena, pe care a înjunghiat-o cu un cuţit în piept, a anunţat canalul NTV, citat de EFE, scrie Agerpres.
Sportivul de 26 de ani este originar din Mugla, în sud-vestul Turciei, unde locuia. El a ucis-o pe tânără după ce au avut o dispută în apartamentul pe care-l împărţeau. Boxerul a chemat salvarea, dar medicii nu au putut decât să constate decesul femeii, care avea 25 de ani.
Kemaloglu a suferit răni uşoare şi a fost transportat la un spital, de unde a fost dus la o secţie de poliţie.
În Turcia, ţară de 80 de milioane de locuitori, în fiecare an între 250 şi 350 de femei sunt ucise de bărbaţi, potrivit revistei Bianet.
Asociaţii feministe cred că numărul victimelor este mai mare, fiind înregistrate peste 400 de cazuri anual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News