Șoferul avea suspendat dreptul de a conduce, însă acest lucru nu l-a oprit să meargă pe contrasens pe mai multe străzi din Cluj.
Un bărbat de 62 de ani din Suceava a devenit ”spaima șoselelor” din Cluj, după ce a fost prins, în numai câteva zile, conducând pe contrasens sau cu spatele, mai mult, acesta avea dreptul de a conduce suspendat încă din luna noiembrie a anului trecut, fiind reținut de polițiștii clujeni pentru 24 de ore. Și ca să fie aroganța maximă, imediat după eliberare a urcat din nou la volan.
”La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 62 de ani, din județul Suceava, cercetat în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată (3 acte materiale).
În fapt, la data de 1 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 62 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Florești, fiind implicat într-un eveniment cu pagube materiale, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat din cursul lunii noiembrie 2024.
Totodată, la data de 2 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au interceptat în trafic bărbatul de 62 de ani, care circula cu autovehiculul pe aceeași arteră. În urma probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore”, transmite IPJ Cluj.
FOTO: Facebook @Info Trafic Cluj Napoca
Potrivit Știri de Cluj, suceveanul a fost prins la volan în data de 5 ianuarie, în ciuda faptului că nu avea dreptul de a conduce. ”În continuarea probatoriului administrat în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, după expirarea măsurii de reținere, la data de 5 ianuarie a.c. bărbatul ar fi condus din nou autoturismul prin municipiul Cluj-Napoca, cu toate că avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat”, a transmis IPJ Cluj.
Astfel, bărbatul a fost reținut pentru alte 24 de ore, urmând a fi prezentat în fața magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci