Un microbist sud-coreean a călătorit săptămâna trecută până în Suedia pentru a-i cere explicaţii starului echipei Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, cu privire la absenţa sa de la un meci amical al formaţiei sale cu o selecţionată alcătuită din jucători din campionatul Coreei de Sud, disputat la finele lunii iulie la Seul, scrie AFP.
Kwak Ji-hyuk, care spune că este un fost fan al jucătorului portughez, a aflat hotelul unde era cazată formaţia italiană care pe 10 august a disputat, la Stockholm, un amical cu Atletico Madrid (pierdut cu 2-1), şi l-a aşteptat pe fotbalist în hol Într-un videoclip postat pe Youtube, acesta povesteşte că s-a apropiat de Cristiano Ronaldo strigând: De ce nu ai jucat în Coreea?, fără a primi vreun răspuns. El spune că multe alte încercări ale sale, inclusiv un panou scris în limba spaniolă cu întrebarea respectivă, nu au avut mai mult succes, internaţionalul portughez ignorându-l complet.
Ai multă simpatie faţă de fani, acum de ce te comporţi aşa?, întreabă retoric microbistul sud-coreean în finalul videoclipului. Filmuleţul a ajuns deja la peste trei milioane de vizualizări şi Kwak spune că intenţionează să călătorească în Italia pentru a-l întâlni pe Cristiano Ronaldo. Joia trecută, poliţia sud-coreeană a efectuat o percheziţie la agenţia care a organizat meciul demonstrativ dintre Juventus Torino şi o selecţionată alcătuită din jucători din campionatul sud-coreean, la finele lunii iulie la Seul, bănuită de fraudă pentru că a asigurat prezenţa lui Cristiano Ronaldo, dar acesta a rămas pe banca de rezerve, provocând furia a mii de fani. 'Noi am percheziţionat agenţia. Verificăm să vedem dacă agenţia a organizat meciul ştiind că Ronaldo nu va juca', afirma atunci unul dintre anchetatori.
O plângere penală a fost depusă de o persoană contra agenţiei The Fasta, acuzând-o că a escrocat aproximativ 6 miliarde de woni (4,4 milioane euro) din vânzarea de bilete, asigurând în acelaşi timp că în contractul cu încheiat cu clubul italian de fotbal Juventus Torino figura o clauză care asigura prezenţa lui Cristian Ronaldo pe teren timp ce cel puţin 45 de minute. Ori atacantul portughez nu a părăsit banca tehnică la acest meci, iar staff-ul medical a motivat că jucătorul trebuie să rămână în repaos din cauza unei oboseli musculare. Fanii fotbalului din Coreea de Sud vor să se adreseze justiţiei pentru a solicita compensaţii de 70.000 woni (59 dolari) dolari pe bilet, 1.000 woni pe comisionul pentru fiecare bilet şi 1 milion woni (847 dolari) drept compensaţie psihologică. Meciul dintre cele două echipe s-a încheiat la egalitate, 3-3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu