Un tânăr din Olt care a călătorit lângă italianul cu coronavirus s-a plimbat două zile prin Capitală.
Publicitate
Un tânăr din Slatina, care a călătorit în apropierea italianului diagnosticat cu coronavirus, s-a plimbat două zile prin Bucureşti, deşi ar fi trebuit să fie în carantină. Autorităţile spun că a fost vorba de „o eroare de transmitere" și s-au trimis documentele, joi, spre DSP București.
Potrivit autorităţilor din Olt, tânărul s-ar fi aflat în cursa Craiova-Bologna din data de 22 februarie şi a călătorit pe un loc aflat în apropierea bărbatului de 71 de ani infectat cu coronavirus. Acesta s-a întors în România în 25 februarie, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, unde a declarat că vine de la Verona. Ulterior, s-a cazat la un hotel din Bucureşti şi urma să meargă la o emisiune de televiziune, unde, însă, nu a mai ajuns.
Medicul epidemiolog de la DSP Olt, Marinela Madan, a declarat pentru Mediafax, că a aflat că tânărul era trecut pe lista celor 22 de pasageri care ar fi trebuit să fie în carantină abia joi, după ce un jurnalist al televiziunii a anunţat-o că bărbatul ar putea fi o „persoană cu risc".
„Am făcut anchetă poliţienească, joi, pentru că, până la ora 12, când, prin bunăvoinţă, un reprezentant al unui post de televiziune unde domnul este introdus într-o emisiune, nu ştiu... Eu ştiam începând cu ziua de ieri (miercuri – n.r.), că am primit o fişă de la Aeroportul Otopeni cum că persoana respectivă se întoarce pe ruta Verona-Bucureşti, pe Aeroportul Otopeni. În condiţiile astea, noi ne-am propus să-l contactăm pe acest personaj să-l introducem în sistemul nostru de supraveghere. Numai că, la un moment dat el nu răspundea la telefon sau telefonul nu este alocat. Între timp, cât ne agitam noi, ne-am hotărât să mergem la adresa de domiciliu, el declarând domiciliul pe Slatina. Am primit acest telefon de la postul de televiziune care ne-a dat o altă perspectivă a problemei pentru că doamna a zis că are cunoştinţă că domnul a călătorit pe ruta Craiova-Bologna şi ar fi fost în avionul cu persoana care în data de 25 a fost diagnosticată la Rimini. În aceste condiţii, am luat legătura cu colegii mei de maniera spuneţi-mi dacă în lista cu contacţii direcţi ai domnului respectiv, persoana noastră intră sau nu intră. Mi-au confirmat că este contact direct. El trebuia să fie în carantină", a declarat pentru dr. Madan.
Marinela Madan spune că DSP Olt a reuşit să ia legătura, telefonic, cu tânărul abia joi după-amiaza și așa s-a aflat că acesta era cazat de două zile la un hotel din Bucureşti.
„Am ajuns la domiciliu. Prin bunăvoinţa unui vecini am obţinut un număr de România şi aşa l-am contactat pe domnul. Aşa am aflat că el este din 25 februarie în Bucureşti. Noi ne pregătiserăm cu izoletă, să-i recoltăm probe, să-l ducem în zona de carantină şi am constatat că el n-a revenit deloc pe raza judeţului. Am reuşit într-un târziu să luăm legătura cu directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti explicându-i, corespondenţa fiind însoţită de toate documentele necesare pentru că acum o fac dânşii, acolo", a adăugat medicul Marinela Madan.
Pe de altă parte, 44 de pasageri, care au călătorit în avion, pe locuri apropiate de italianul infectat cu coronavirus, au fost identificaţi de autorităţile din Dolj încă din data de 25 februarie, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj aveau obligaţia să-şi anunţe colegii din judeţele de domiciliu ale acestor persoane.
Potrivit directorului DSP Dolj, în acest caz, pasagerul ar fi scăpat dintr-o ”eroare de transmitere”.
„Este un contact direct al unui caz confirmat cu coronavirus. El este o persoană sănătoasă care nu prezintă niciun fel de simptomatologie, la momentul acesta. Toate datele au fost transmise, conform metodologiei, la toate judeţele din ţară. Probabil dintr-o eroare de transmitere e-mail-ul nu a ajuns la DSP Olt. La toate judeţele din ţară informările au ajuns. Noi am fost contactaţi de către DSP Olt şi ca urmare am transmis încă o data această informare", a declarat pentru Mediafax, Ludmila Prunariu, director DSP Dolj.
Autoritățile sanitare din Olt spun că ar fi trebuit ca și compania aeriană să informeze fiecare pasager că trebuie să contacteze Direcţiile de Sănătate Publică din judeţele în care locuiesc. Tânărul din Slatina nu a luat, însă, legătura cu medicii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu