Un tânăr dat dispărut de mama sa în 1993, când avea opt ani, şi-a regăsit familia după ce a găsit cazul său pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea "Copii dispăruţi", el declarând poliţiştilor că atunci a fugit de la domiciliu şi că a trăit pe străzi şi în mai multe centre de plasament.
În 13 ianuarie 1993, Poliţia Vulcan a fost sesizată de o femeie din localitate că în 7 decembrie 1992, în jurul prânzului, fiul său, în vârstă de opt ani, a dispărut din apropierea blocului unde ea lucra, după ce l-a trimis să arunce un sac cu gunoi, se arată într-un comunicat de sâmbătă al Poliţiei Române, scrie Mediafax.
Din 1993 şi până în acest an nu s-au mai obţinut date despre băiatul dispărut.
În 3 martie 2011, la Poliţia Municipiului Vulcan s-a prezentat un tânăr din Iaşi, care a declarat că are bănuiala că el ar putea fi persoana dispărută în 1993. El le-a declarat poliţiştilor că, după fuga de la domiciliu, a vagabondat aproximativ un an prin trenuri, gări şi autogări, după care a ajuns într-un centru de minori din Braşov sau Sinaia, de unde a fugit ulterior. În 1994, potrivit declaraţiilor tânărului, a ajuns într-un centru de copii din Capitală, dar nu mai reţine numele sub care a fost înregistrat, iar de aici a fugind din nou, în 1995.
"În urma unui incident, a început să aibă pierderi de memorie, iar întrucât nu-şi mai amintea numele, a hotărât să îşi aleagă un nume, fiind înregistrat ca atare într-un centru de minori din Iaşi. În anul 1999 a primit pe cale judecătorească identitatea actuală, fiindu-i eliberat certificat de naştere", a precizat Poliţia Română.
Tânărul le-a mai spus poliţiştilor că din 2000 a început să îşi amintească diverse lucruri din copilărie, printre care şi numele purtat anterior. Astfel, în 2011 a accesat pagina de internet a Poliţiei Române, unde, la secţiunea "Copii Dispăruţi", a găsit cazul său, cu numele lui iniţial, realizând faptul că este vorba despre el după ce a văzut fotografia şi datele dispărutului.
Poliţiştii au audiat-o pe femeia care reclamase dispariţia în anul 1993, aceasta declarând că are certitudinea că tânărul este fiul ei dispărut. Femeia a spus că l-a recunoscut după fizionomie, o cicatrice de pe genunchiul stâng şi amintirile evocate de tânăr referitoare la situaţia şi structura familială, la relaţia cu tatăl său, la ocupaţia mamei sale, la prenumele bunicului, aspecte care coincid întocmai cu situaţia dispărutului din 1993.
"Având în vedere aspectele rezultate în urma cercetărilor şi faptul că acestuia i s-a atribuit nume prin hotărâre judecătorească, pentru stabilirea cu certitudine a identităţii, în cauză s-a procedat la recoltarea de probe biologice şi s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice biocriminalistice, genetice", potrivit sursei citate.
În urma constatării tehnico-ştiinţifice a rezultat că în proporţie de 99,999998% femeia care a reclamat iniţial dipariţia este mama tânărului, a precizat Poliţia Română.
"La data de 4 iulie 2011 s-a primit de la Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. raportul de constatare tehnico-ştiinţifică prin care s-a concluzionat că femeia care a reclamat dispariţia este mama biologică a tânărului", se mai arată în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu