Un tânăr de 21 de ani, din Prahova, a ucis un șofer UBER cu 22 lovituri de cuțit. L-a aruncat în pădure și i-a incendiat mașina

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Tânărul de 21 de ani care a ucis un şofer de Uber cu 22 de lovituri de cuţit şi-a recunoscut faptele.

Potrivit surselor judiciare ale Agerpres, concubina acestuia a declarat că s-ar fi certat şi că autorul crimei a schimbat traseul pe parcurs şi nu s-a înţeles cu şoferul în privinţa costului cursei.

În baza probatoriului administrat, tânărul de 21 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată, conducere fără permis şi distrugere prin incendiere.

Bărbatul înjunghiat de 22 de ori era şofer Uber, iar agresorul era client

Cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale Prahova şi Ilfov.

Un şofer de Uber a fost înjunghiat, în noaptea de marţi spre miercuri, de către un client din judeţul Prahova care i-a abandonat trupul într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Snagov, iar apoi i-a luat maşina pe care ulterior a incendiat-o în zona localităţii prahovene Brazi.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tânărul în cauză s-a deplasat împreună cu şoferul autoturismului respectiv pe raza judeţul Ilfov şi, în urma unui conflict spontan între cei doi, şoferul a fost înjunghiat de mai multe ori de pasager.

Surse judiciare au precizat că bărbatul înjunghiat de 22 de ori era şofer Uber, iar agresorul era client.

"Ulterior, tânărul ar fi luat autoturismul în cauză şi l-ar fi condus până în localitatea Brazi, unde l-ar fi incendiat. Cadavrul conducătorului auto, de 31 de ani, a fost găsit abandonat într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Snagov şi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei", menţionează IJP, conform Agerpres. 

Șoferul UBER era tatăl a doi băieței. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel