Un tânăr de 27 de ani, aflat în comă profundă, a fost găsit pe ȘOSEA. Are un traumatism sever cranio-cerebral

foto Ambulanța Facebook
foto Ambulanța Facebook

Un tânăr de 27 de ani a fost găsit în comă profundă pe o șosea. El are un traumatism cranio-cerebral sever. 

Publicitate

Tânărul de 27 de ani a fost găsit pe o șosea din județul Vaslui, din localitatea Vulturești, în comă profundă, cu un traumatism cranio-cerebral sever produs în condiții necunoscute. Echipajul medical l-a transportat la spital și a anunțat Poliția.

Având în vedere starea critică a victimei, a fost solicitată o altă ambulanță care a stabilizat persoana și a transportat-o la spitalul din Vaslui. Cazul a fost anunțat la Poliție, unde a început o anchetă.

Nu este primul eveniment de acest gen în România. Numai anul acesta au avut lor două evenimente asemănătoare care au ajuns și în atenția presei. Un copil de 11 ani și un tânăr - tot de 27 de ani - au fost găsiți în stare de inconștiență la marginea drumului, în condiții asemănătoare cu tânărul din Vaslui. 

Copil de 11 ani găsit inconștient pe marginea unui drum din Iași - 29 ianuarie 2022

Un copil în vârstă de 11 ani a fost găsit pe marginea unui drum dintr-o comună ieşeană în comă.  Potrivit ISU Iași, autoritățile au fost alertate prin apel la 112 cu privire la faptul că un copil este inconștient într-un șanț din comuna Deleni.

La fața locului a fost trimis elicopterul SMURD. Băiatul de 11 ani a fost găsit în comă și șoc traumatic. Acesta a fost probabil lovit de o mașină, cred reprezentanții ISU. Copilul a fost intubat, ventilat mecanic, încălzit și dus la Spitalul Sfânta Maria.

Tânăr inconștient în afara părții carosabile. A murit la spital - 13 ianuarie 2022

Conform IPJ Vrancea, la numărul de urgenţă 112 a fost semnalat faptul că pe Drumul Naţional 24 Tişiţa - Doaga se află un bărbat căzut în afara părţii carosabile şi că acesta este inconştient. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie care au identificat persoana respectivă ca fiind un bărbat de aproximativ 27 de ani, din Tecuci. Din nefericire, acesta a decedat la spital. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.

Citește și: Dispărut în urmă cu trei ani, a fost găsit în frig, la peste 1.000 de kiloemtri de casă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel