EXCLUSIV  Un tânăr LGBT s-a sinucis. Psiholog ACCEPT, despre oamenii invizibili pe care îi ignorăm și ajung să-și ia viața: Mai bine să ai un astfel de copil decât să nu îl mai ai deloc

Alexa Ciucu, psiholog ACCEPT, a reacționat după ce o tragedie s-a petrecut luni dimineață în București. Un tânăr student la ASE și-a luat viața pentru că familia nu i-a acceptat orientarea sexuală. Psihologul ne-a explicat ce putem face să prevenim astfel de evenimente, cum ar putea educația primită la școală să influențeze acest aspect și a dat câteva sfaturi pentru părinții persoanelor LGBT.

 

Tânărul s-a cazat într-un hotel din inima Bucureştiului. Acolo i-au găsit poliţiştii lucrurile. Apoi a urcat pe terasa clădirii la etajul 20 și a pășit în gol. Înainte de 8 dimineața, cineva a anunţat tragedia la 112. Corpul tânărului a fost dus la Institutul de medicină Legală Mina Minovici. Ultimul mesaj al băiatului a fost pentru tatăl vitreg, pentru că mama sa este plecată în Italia. Rafael suferea, simţea că nu îl înțelege nimeni. Specialiştii atrag atenţia asupra consecinţelor pe care le poate avea lipsa de toleranţă din partea familiei.

Alexa Ciucu, psiholog ACCEPT, a explicat în exclusivitate pentru DC News ce putem face să prevenim astfel de evenimente, cum ar putea educația primită la școală să influențeze acest aspect și a dat câteva sfaturi pentru părinții persoanelor LGBT.

"Lipsa acceptării are un impact puternic asupra persoanelor LGBT și duce, adesea, la depresie"

"Lipsa acceptării (din partea familiei și a societății) și discriminarea au un impact foarte puternic asupra persoanelor LGBT și duc, adesea, la depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, abuz de substanțe, izolare și marginalizare socială și un risc crescut de suicid. Nu avem statistici pentru România, dar, în Europa și în Statele Unite, au fost realizate studii care ne arată că adolescenții LGBT au un risc de suicid de patru ori mai crescut decât al adolescenților care nu aparțin comunități LGBT. Persoanele LGBT care se gândesc la suicid sau încearcă să pună în practică aceste gânduri au mai multe motive, cum ar fi: teama de a fi respinși de familie (dacă aceasta ar afla că sunt LGBT), teama de a nu-i dezamăgi pe cei dragi (prin orientarea sexuală sau identitatea lor de gen), dificultatea de a-și accepta propria orientare sexuală sau identitate de gen, convingerea că a fi gay sau trans este un păcat (în cazul persoanelor religioase), sentimentul de a fi de neiubit, lipsa suportului material și/sau emoțional al familiei și al prietenilor sau relații abuzive cu familii homofobe și transfobe.

Toate acestea pot avea ca urmare instalarea unui sentiment că nu mai există nicio scăpare dintr-o viață imposibil de suportat. O altă urmare poate fi declanșarea sau agravarea unui episod depresiv - iar gândurile suicidare, se știe, sunt un simptom des întâlnit, în depresie. De asemenea, în cazul persoanelor trans care nu pot începe tranziția de gen sau nu le este recunoscută identitatea de gen de către cei din jur, riscul de suicid este extrem de ridicat, pentru că disforia de gen (incongruența pe care persoanele trans o simt între identitatea lor de gen și genul atribuit la naștere) poate atinge un nivel intolerabil, dacă persoanele trans sunt împiedicate să trăiască conform genului lor", a explicat Alexa Ciucu.

"Dacă vreunul din cunoscuții noștri ne dezvăluie orientarea sexuală este important să primim, cu deschidere și empatie, această veste"

"Fiecare gest, mai mic sau mai mare, contează, astfel că fiecare dintre noi poate contribui la crearea unei societăți LGBT-friendly. Ar fi ideal să ne informăm, să aflăm mai multe despre persoanele LGBT, apelând la surse științifice, de încredere, pentru a lăsa în urmă prejudecățile și stereotipurile neadevărate și nocive despre viețile acestora. Putem să luăm atitudine, atunci când auzim comentarii sau glume homofobe și transfobe, din partea celor din jur, transmițând, astfel, mesajul că homofobia și transfobia sunt inacceptabile. Putem să ne arătăm susținerea, participând la evenimente de tip Pride (care nu sunt doar pentru membrii comunității LGBT, ci și pentru aliați). Nu în ultimul rând, dacă vreunul din cunoscuții noștri își face coming out-ul (adică ne dezvăluie orientarea sexuală sau identitatea sa de gen), este important să primim, cu deschidere și empatie, această veste, să îi arătăm respect și apreciere, sa-l asiguram de susținerea noastră și, dacă se confruntă cu discriminare și intoleranță, din partea altor persoane, să îi oferim suport emoțional", a mai spus aceasta.

"Școala ar putea să joace un rol major în eradicarea homofobiei și a transfobiei"

"Școala ar putea să joace un rol major în eradicarea homofobiei și a transfobiei, dacă ar exista o preocupare pentru transmiterea unor valori precum empatia, respectul pentru drepturile omului și aprecierea diversității umane. Educația primită la școală ar putea ajuta foarte mult la diminuarea prejudecăților homofobe și transfobe sau chiar la prevenirea acestora, în rândul tinerilor. De asemenea, ar fi important ca profesorii să se informeze cu privire la bullying-ul homofob, care, din păcate, are loc, adesea, în școlile noastre, să știe să-l identifice, atunci când se întâmplă, și să nu ezite să intervină, pentru a împiedica victimizarea copiilor și a adolescenților LGBT", ne-a declarat psihologul din cadrul ACCEPT.

"Orientarea sexuală și identitatea de gen nu sunt alegeri"

"Părinților persoanelor LGBT, le-aș spune, în primul rând, că este firesc să trăiască o stare de șoc și să aibă o multitudine de sentimente dificile și contradictorii, în momentul când copilul lor își face coming out-ul, dar, în același timp, să fie conștienți de faptul că vorbele lor, spuse la furie sau supărare, pot produce răni foarte dureroase. Copilul lor nu a ales să fie LGBT. Orientarea sexuală și identitatea de gen nu sunt alegeri, astfel că nicio rugăminte sau amenințare nu va schimba situația. Pe de altă parte, aș dori și să le insuflu speranță, amintindu-le că a fi persoană gay, lesbiană, bisexuală sau trans nu este ceva patologic, ci o variație naturală a sexualității umane sau a genului, și că persoanele LGBT pot duce o viață foarte fericită și împlinită, dacă au parte de sprijinul familiei și al societății. Mulți părinți, în momentul în care află că au un copil LGBT, resimt aflarea acestei vești ca pe o pierdere și, într-adevăr, au pierdut ceva: imaginea copilului lor heterosexual, în care au crezut, până atunci (deși ea nu fusese adevărată, niciodată). Dar, dacă își vor permite să accepte această pierdere (cu tot procesul de doliu aferent), vor câștiga o relație sănătoasă, aducătoare de multă satisfacție, cu un copil care poate fi, cu adevărat, autentic, în preajma lor. De asemenea, îi îndemn să se gândească la faptul că riscul de suicid este unul foarte real și că acceptarea lor poate face, uneori, diferența între viață și moarte. Este mai bine să ai un copil LGBT decât să nu îl mai ai deloc", a mai spus Alexa Ciucu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel