Nicușor Dan anunță că ar putea fi organizat un târg de Crăciun în Piața Universității.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, în măsura în care contextul pandemic o va permite, Municipalitatea va organiza un târg de Crăciun în Piaţa Universităţii, transmite Agerpres. În cadrul unei conferinţe de presă, edilul a subliniat că toate costurile vor fi recuperate din închirieri.
"În această iarnă, în condiţiile în care criza sanitară ne lasă, Municipalitatea va organiza un târg de Crăciun în Piaţa Universităţii, care nu va costa Municipalitatea nimic. Toate costurile pe care Municipalitatea le plăteşte o să fie recuperate din închirieri. Şi suntem în discuţii pentru închirierea unui operator privat care să organizeze târgul de Crăciun", a spus Nicuşor Dan.
Primarul a precizat că a discutat cu membrii Consiliului General despre o posibilă reducere a taxelor pentru ocuparea domeniului public, valabilă doar în acest an.
"Este o propunere pe care am făcut-o consilierilor. Ar fi prima dată când Primăria Capitalei nu ar cheltui, ci ar câştiga din organizarea târgurilor de Crăciun. Numai că suntem în nişte condiţii pandemice care opresc organizatorii privaţi să aibă prezenţă 100% pe respectivul teren. Şi atunci am propus ca aceste taxe să fie reduse în condiţiile pandemice de azi şi numai până la sfârşitul acestui an", a spus el.
Târgul de Crăciun din Sibiu va fi anul acesta unul aparte. Primăria a anunțat că se va da startul unei campanii de vaccinare, al cărei scop este imunizarea sibienilor împotriva virusului SARS - CoV- 2, în pragul sărbătorilor de iarnă.
Astrid Fodor, primarul orașului, i-a invitat pe localnici și nu numai, să se vaccineze în Căsuța lui Moș Crăciun, din Piața Mare.
„Îi invităm pe sibieni să se vaccineze în Piața Mare, la Căsuța lui Moș Crăciun, dar și în oricare alt centru de vaccinare din oraș. Miza acestei campanii este sănătatea sibienilor, dar ea are și o componentă puternic emoțională: ne dorim sărbători așa cum le știam la Sibiu, ne dorim ca viața să revină la normalitate și nu putem face acest lucru decât prin vaccinare. Am încredere că locuitorii Sibiului se vor mobiliza pentru orașul lor, astfel încât să putem reporni Crăciunul la Sibiu”, a spus primarul orașului, Astrid Fodor. Vezi mai mult AICI.
VEZI ȘI: Târgul de Crăciun de la SIBIU. Când se deschide
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu