Un tratament împotriva maladiei Alzheimer ar putea fi aprobat în Statele Unite în 2020

Compania farmaceutică americană Biogen a anunţat marţi că doreşte să depună la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration - FDA) din Statele Unite o cerere de autorizare pentru un tratament împotriva maladiei Alzheimer la începutul anului 2020, la doar câteva luni după ce şi-a întrerupt cercetările ce vizau acelaşi medicament, informează AFP.

Pe Wall Street, acţiunile companiei Biogen au crescut cu 26% în urma acestui anunţ. Biogen şi partenerul său japonez, Eisai, au decis la sfârşitul lunii martie să oprească două teste ce vizau medicamentul Aducanumab, descris de specialiştii laboratorului farmaceutic american drept 'un antigen monoclonal studiat pentru tratamentul precoce al maladiei Alzheimer'. Acele studii erau de fază 3, o etapă care precede comercializarea unui medicament.

Acţiunile firmei americane au scăzut cu aproape 30% în urma acelei decizii. Însă Biogen a anunţat marţi, pe baza unor noi analize, că dispune de 'un ansamblu de date' ce arată că Aducanumab permite încetinirea declinului funcţional la pacienţii atinşi de faza iniţială a maladiei Alzheimer.

Maladia Alzheimer, care constă într-o degenerare a creierului şi care are ca rezultat pierderi de memorie, afectează - alături de alte tipuri de demenţă - aproape 50 de milioane de persoane pe plan mondial, potrivit statisticilor publicate de Alzheimer's Association. Această cifră reprezintă însă doar o estimare, deoarece numărul real al bolnavilor este greu de cuantificat. Potrivit experţilor din domeniul sănătăţii, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer pe plan mondial ar urma să crească până la 131 de milioane până în anul 2050, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel