Un tren marfar a lovit un autoturism în Botoșani. O persoană a fost rănită

Accidentul feroviar a avut loc la o trecere nivel cu o cale ferată.

Publicitate

O persoană a fost rănită după ce un tren marfar a intrat cu viteză mică într-un autoturism, a transmis ISU Botoșani, conform Agerpres.

Trenul marfar se deplasa pe ruta Adjud-Dorohoi, cu viteză mică, atunci când a intrat în coliziune cu un autoturism, pe care l-a târât aproximativ 25 de metri, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.

Accidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată de pe strada Salciilor, din Dorohoi.

Șoferul nu a observat trenul

„Conducătorul auto nu a observat trenul, intersecția fiind marcată cu indicatorul Crucea lui Andrei. În autoturism erau trei persoane. Din cele declarate de conducătorul auto, pasagerul de pe bancheta din spate acuza dureri şi s-ar fi deplasat la spital cu un taxi, până la sosirea forțelor de intervenție", a afirmat Lupu.

Purtătorul de cuvânt a precizat și că echipajul de pompieri ajuns la fața locului a intervenit pentru evitarea izbucnirii unui incendiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel