Un tribunal decide că reţinerea a 25% din indemnizaţia de concediu e ilegală

tribunal
tribunal

Tribunalul Călărași a decis că reținerea a 25% din indemnizația de concediu în cazul profesorilor este ilegală, astfel că autoritățile trebuie să returneze sumele aferente.

Sindicatul Liber din Învăţământ Călăraşi, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a demonstrat în instanţă că reţinerea a 25% din indemnizaţia de concediu este ilegală, prin urmare, autorităţile locale sunt obligate să restituie sumele aferente membrilor de sindicat din Călăraşi cărora li s-au reţinut aceşti bani, se arată într-un comunicat al FSLI, citat de Mediafax

"Decizia Tribunalului Călăraşi confirmă faptul că Legea 118/2010, prin care Guvernul a redus veniturile cu 25%, începând cu data de 1 iulie 2010, este una abuzivă. FSLI şi-a exprimat această poziţie încă de la punerea în aplicare a acestei legi", apreciază federaţia.

Procese similare sunt în derulare şi în alte judeţe, unde FSLI are organizaţii sindicale afiliate. "Sentinţa obţinută la Tribunalul Călăraşi a creat, astfel, un precedent şi sperăm ca restul proceselor din ţară să primească sentinţe similare", precizează FSLI.

Citește și: Tribunalul Vâlcea a decis că scăderea cu 25% a salariilor este ilegală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel