Un urs a fost semnalat în jurul Spitalului de Pneumoftiziologie din Bisericani (Neamț) fiind emis mesaj RO ALERT.
Un urs și-a făcut apariția zile la rând pe lângă Spitalul de Pneumoftiziologie de la Bisericani, animalul fiind zărit în proximitatea unităţii sanitare de cadrele medicale care au sunat la 112.
În noaptea de luni spre marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis două mesaje RO-ALERT prin care erau semnalată prezenţa ursului.
Oamenii erau avertizaţi să nu iasă din locuinţe sau clădiri, să nu încerce să fotografieze sau să hrănească ursul şi, pe cât posibil, să protejeze animalele din gospodărie.
”La ora 19:35 a fost semnalată prezența unui urs în comuna Alexandru cel Bun, în apropierea Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani. ISU Neamț”, este mesajul RO-ALERT transmis cetățenilor din zonă, potrivit presei locale.
De altfel, urşii şi-au făcut apariţia, anul acesta, în zeci de localităţi din judeţ, fiind emise 120 de mesaje RO ALERT prin care era semnalată prezența animalelor în zonele locuite.
Nici municipiul Piatra-Neamţ nu a scăpat de prezenţa urşilor, fiind emise, doar în ultimele luni, 10 mesaje RO-ALERT prin care cetăţenii erau avertizaţi de prezenţa animalelor în diverse zone periferice ale oraşului, conform Agerpres.
Citește și: Un urs a furat o plasă cu pâine din casa unor localnici din Baia de Fier
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu