Un viciu de legalitate le-a lăsat libere pe doctorițele de la Pantelimon. Av. Ene explică ce nu au putut prezenta procurorii ”credibil și obiectiv”

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

De ce au fost eliberate cele două doctorițe?

Cele două doctorițe acuzate de omor calificat cu premeditare în dosarul "Pantelimon", au fost eliberate din arest, deși, în primă fază, un alt judecător le-a trimis în spatele gratiilor. Avocatul Cristian Ene a comentat decizia instanței, din perspectivă juridică, în direct, la România TV:

"Cauza trebuie privită în mod obiectiv. Înainte de toate, soluția dată de judecători Curții de Apel astăzi, în cadrul analizării propunerii Parchetului de luare a măsurii arestului preventiv, nu analizează vinovăția sau nevinovăția. Cele două beneficiază de prezumția de nevinovăție. Prin soluția de astăzi, care este definitivă, în cadrul măsurilor preventive, judecătorii Curții de Apel au verificat cu prioritate cazul de legalitate referitoare la ceea ce înseamnă propunerea Parchetului de arestare.

Ce ne spune această decizie? Ne spune că cei doi judecători au constatat că la acest moment se impune revocarea măsurii preventive din cauza unui viciu de legalitate cel puțin, și anume că procurorii nu au putut prezenta în mod credibil și obiectiv care era scopul, mobilul urmărit de către persoanele acuzate, doar cu referire la presupusele victime pentru care s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală. Tocmai de aceea judecătorii trebuie să verifice întâi procedura din punct de vedere al cadrului de legalitate și, ulterior, cadrul de necesitate.

La o măsură preventivă avem două condiții. Se verifică dacă s-au îndeplinit condițiile procesuale în timpul urmăririi penale, dacă s-a început urmărirea penală pentru fapta pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă li s-au adus la cunoștință persoanelor toate drepturile, dacă nu cumva procurorul a omis vreun aspect de legalitate. Când se constată un viciu de legalitate, atunci acțiunea este cea de revocare a măsurii preventive.

Tocmai de aceea, judecătorii nu au dat o altă măsură subsidiară: arest la domiciliu, control judiciar sau control pe cauțiune. De aceea, procurorii, în continuare, au dreptul să extindă urmărirea penală, să schimbe încadrarea juridică și-n situația în care apar probe noi să determine luarea unei alte măsuri preventive dacă într-adevăr constată în mod legal necesitatea, utilitatea și oportunitatea luării unei asemenea măsuri preventive" a explicat avocatul Cristian Ene.

Reamintim că procurorii au acuzat că doctorițele au implementat un plan prin care au redus brusc doza de noradrenalină, esențială pentru menținerea tensiunii arteriale. „La data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, se arată în motivarea arestării preventive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel