Un vulcan situat la vest de Tokyo a intrat în erupţie

Un vulcan situat la circa 140 de kilometri vest de Tokyo a intrat în erupţie în noaptea de miercuri spre joi, pentru prima dată după 2015, iar autorităţile nipone au restricţionat accesul în zonă, informează AFP.

Muntele Asama, de 2.568 de metri, unul dintre cei mai activi vulcani din ţară, a erupt în timpul nopţii, expulzând în atmosferă o coloană de cenuşă şi fum până la o înălţime de circa 2.000 de metri.

Agenţia niponă de meteorologie a ridicat nivelul de alertă de la 2 la 3 pe o scară de 5, ceea ce presupune restricţionarea accesului la mai puţin de 4 kilometri de locul erupţiei.

Căderile de rocă incandescentă şi norii fierbinţi de gaz vulcanic ar putea afecta zona aflată pe o rază de 4 kilometri în jurul craterului, a avertizat agenţia de meteorologie.

Din cauza direcţiei vântului, aşezările din apropierea vulcanului ar putea fi afectate de căderi de pietre şi cenuşă, a adăugat aceasta.

Mai multe persoane care au campat în apropiere de locul erupţiei au fost evacuate într-un adăpost.

Emisiile de gaze vulcanice au continuat joi dimineaţa, dar la un nivel "normal", a declarat pentru AFP un responsabil al agenţiei. "Nu constatăm nicio intensificare a activităţii", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel