Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Christian Mititelu pentru că a deținut simultan funcția de membru CNA și pe cea de președinte, iar apoi vicepreședinte al Asociației ”Alianța Civică”. Editorialistul Revistei 22, Andreea Pora, semna un articol, în 29 noiembrie 2012, unde semnala că Mihai Mălaimare și Christian Mititelu se află în incompatibilitate cu funcția de membri CNA. Actorul Mălaimare a demisionat din Consiliu în ianuarie, după reclamația pe care i-a făcut-o ANI.
Andreea Pora vorbea în articolul initulat ”Ordonanța Varanului” despre modificarea Legii Audiovizualului prin OUG de la sfârșitul anului trecut, aplicată fără dezbatere prealabilă. Pornind de la cazul Mircea Diaconu, demis din funcția de parlamentar pentru că era simultan director al Teatrului Nottara, Pora atrăgea atenția ANI că Mititelul și Mălaimare sunt incompatibili.
Colega lui Mititelu de la CNA, Narcisa Iorga, l-a acuzat și ea pe fostul director al BBC România de incompatibilitate, în martie anul acesta.
”P.S. Și că veni vorba de principii, m-am uitat pe declarațiile de interese și avere ale dlor Mihai Mălaimare și Cristian Mititelu, unde am văzut ceva la care doar ANI poate răspunde corect. Mălaimare (vezi AICI) este director la Teatrul Masca (aflat în subordinea Primăriei Municipiului București) de unde a câștigat în anul anterior suma de 60.899 lei. Parcă seamănă cu Mircea Diaconu? Sau nu? Cristian Mititelu e vicepreședinte la Alianța Civică (vezi AICI), o funcție onorabila la un ONG și mai onorabil, care a jucat un rol important în societatea postdecembrista. Doar ca legea audiovizualului spune la articolul 12 (2): “Calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau naştere unor conflicte de interese”. Să fiu sinceră, nu pot să cred că două personaje atât de cunoscute, cu renume în lumea intectuală și artistică, de o bună-credință, nu-i așa?, mai presus de orice îndoială, etc. etc. ar putea, doamne ferește, să fie alaturea de o ticaloasă de lege. ANI, fii barbată și luminează-ne!”, scria Andreea Pora la vremea respectivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu