Unde începe cerşetoria, se sfârşeşte copilăria

copil-cersetor
copil-cersetor

De multe ori întânim în drumul nostru copii care ne cer bani sau ceva de mâncare. Cine sunt acești copii? Proiectul „Unde începe cerşetoria, se sfârşeşte copilăria” a realizat profilul lor. Informaţiile vor fi folosite împreună cu alte studii de cercetare drept suport pentru dezvoltarea unui program strategic de prevenire şi combatere a traficului de minori.

Principalele cauze/motive pentru care unii copii cerşesc: sărăcia a fost indicată ca principalul factor declanşator al deciziei de a cerşi (85,4%), urmata de influenţa negativă a familiei acestor copii, fie prin lipsa de supraveghere a acestora (52,1%), fie prin faptul că minorii adoptă un comportament arătat de familie sau chiar fac asta la cererea familiei; 28,1% dintre opinii au fost în favoarea ideii că minorii care cerşesc vor în felul acesta să câştige uşor bani; lipsa de implicare a şcolii (14,6%) sau a autorităţilor locale (18,8%) a mai fost invocata ca factor ce favorizează fenomenul cerşetoriei în rândul minorilor.

Beneficiarii câştigurilor obţinute de minori din cerşetorie: 51,6% dintre cei chestionaţi cred că principalii beneficiari ai banilor câştigaţi în acest fel de copii sunt părinţii, iar 38,7% consideră că beneficiarii sunt persoanele străine care îi controlează pe minori şi ii forteaza să cerşească, numai 17,7% apreciază că minorii aleg singuri să ofere diferite prestaţii simple pentru a obţine nişte bani; in acord cu aceste răspunsuri.

Mediul din care provin minorii cerşetori:  67,7% familii cu dificultăți materiale; 18,3% familii în care se consumă frecvent alcool; 5,4% familii în care se manifestă violență domestica; 4,3% familii obișnuite, dar care nu se ocupă de copii; 3,2% familii în care a survenit divorțul / separarea părinților; 1,1% centre de plasament. 

Riscurile percepute de copii din practicarea cerşetoriei: elevii chestionaţi au admis că unui copil care cerşeşte i se poate întampla să fie traficat în afara ţării şi exploatat (62,8%), să fie ameninţat şi lovit (57,9%), să fie îndepărtat de familia lui (57,3%), să abandoneze şcoala (56,3%), să fie mutilat fizic (35,8%)

Motivele practicării cerşetoriei de către minori: i-au fortat părinţii (77,2%) sau alte persoane străine (55,6%); nu au pe nimeni care să aibă grijă de ei (47,1%), părinţii acestor copii sunt divorţaţi şi nu îi mai supraveghează (16,8%), pentru a câştiga bani într-un mod autonom (17%), imită alţi copii pe care i-au văzut cerşind (11,7%)

Măsurile propuse de autorităţi pentru contracararea acestui fenomen:  25,3% sprijin acordat familiilor sărace; 22,1% sancționarea părinților care nu se ocupă de copii; 21,1% îmbunătățirea legislației; 12,6% scoaterea copiilor din mediile familiale violențe; 11,6% sporirea măsurilor pentru a încuraja dreptul copilului la educație; 7,4% altă măsură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel