EXCLUSIV  Unde merg românii când e cod roșu de caniculă. Val Vâlcu: Nu e deloc confortabil. De ce te-ai chinui? / video

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @subsri13
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @subsri13

În cadrul emisiunii „Nod în Papură", de pe DC News și DC News TV, jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au discutat despre decizia românilor de a-și petrece vacanțele în Dubai chiar și când e mai cald decât în România. 

Când temperaturile ating 41 de grade la umbră, românii caută refugiu în destinații mai calde, precum Dubai, unde vara temperaturile sunt și mai ridicate, potrivit lui Val Vâlcu. Alfred Bulai a subliniat că, în prezent, vacanțele în destinații din afara României, cum ar fi Grecia, Cipru sau Turcia, pot fi mai accesibile financiar decât cele din România. Potrivit acestuia, cei care merg la Mamaia sunt percepuți ca fiind foarte bogați.

„Ce fac românii când afară se încinge asfaltul, când sunt 41 de grade la umbră? Se duc în Dubai unde sunt 44 de grade iarna, vara probabil mai cald. Am văzut reclame: „Hai la mare, Dubaiul vara e minunat, a spus Val Vâlcu. 

„Din punctul ăsta de vedere, cea mai mare parte a populației nu pleacă nicăieri în vacanță. Sigur că sunt oameni care au bani și fac cumpărături în Dubai, că e perioada de reduceri și merg în Dubai. E și de șmechereală așa, adică mergi în Dubai să-ți iei o rochiță ca aia din Europa, de la chinezi. Sunt mulți care au bani.

Pe de altă parte, în ziua de astăzi, vacanțele în diferite locații din afara României sunt mai ieftine decât în România, de foarte multe ori, așa că nu e chiar atât de dramatic. Nu Dubai, dar sunt multe alte stațiuni în zone mai ok. Sunt mai multe facilități în Grecia, Cipru, Turcia, unde s-ar putea să fie mai ieftin. Dacă vrei la Mamaia, atunci ești chiar milionar.”, a spus Alfred Bulai. 

 

2. Sursa foto... (dubai_37116100.jpg)

Sursa foto: https://www.freepik.com/,  @vwalakte

 

„Nu poți să mergi pe nisip. Frige!"

Val Vâlcu a menționat că a fost în apropiere de Ecuator în tinerețe și nu a găsit experiența confortabilă, întrebând retoric de ce ar alege cineva să suporte asemenea condiții. 

„Eu am fost mai aproape de Ecuator. Eram mult mai tânăr și nu e deloc confortabil. De ce te-ai chinui?”, a întrebat Val Vâlcu. 

„Depinde și de zonă. Am fost acum 20 de ani în Egipt și erau 35 de grade la Cairo. Am murit de cald. Când am ajuns în București erau 39. Am trecut prin deșert. E foarte plăcut în sensul în care e uscată atmosfera, adică nu e saună. Într-adevăr, la Aswan m-am dat jos să văd Obeliskul Neterminat. M-am dat jos din autocar, am mers 10 metri și m-am întors. Erau 45-48 de grade, dar în rest a fost ok.

Grecia, față de Turcia, de exemplu, e o civilizație acolo de 3000-4000 de ani, adică e bună vremea acolo. În Turcia, Kuşadası, zona aia a fost de nelocuit până în anii '80 pentru că nu e bună pentru locuit. S-a făcut turism, a fost dezvoltată și acolo, într-adevăr, nu poți să mergi pe nisip. Frige. Eu sunt rezistent, dar nu se putea.

După vreo 4 zile am văzut munții, erau la doi pași. Adică în primele patru zile nu am văzut nimic. Aparent părea senin, totul în regulă, vedeai orizontul și, din a patra zi, că probabil era vremea mai ok, am văzut în dreapta mea ditamai munții. Am fost șocat pentru că atmosfera e de saună, e non stop nesănătoasă.", a spus Alfred Bulai la emisiunea „Nod în Papură", de pe DC News și DC News TV. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel