EXCLUSIV  Unde nu are dreptate Raluca Turcan. Și o propunere

Fostul deputat Radu Zlati este critic la adresa conducerii PNL-ului. El spune că legitimitatea Ralucăi Turcan ca președinte al PNL este doar statutară, nu și morală. Zlati susține alegerea președintelui partidului prin votul tuturor membrilor PNL. 

                                   Unde nu are dreptate Raluca Turcan. Și o propunere 

Pe 29 ianuarie a fost lansat Manifestul Liberalilor pentru România, adresat membrilor și simpatizanților PNL. 

Întrebată de către presă cu privire la inițiativa semnatarilor Manifestului, președintele interimar al partidului, Raluca Turcan, a afirmat:

Este o idee (n.r - alegerea preşedintelui de către toţi membrii PNL) pe care am lansat-o în momentul în care am fost aleasă preşedinte interimar PNL. E o soluţie la care şi eu şi alţi colegi ne gândim foarte temeinic. Cred că va găsi atât argumente pro cât şi contra şi, în final, vom lua o decizie. Însă, nu e nevoie să faci un manifest politic public, ci e suficient să vii să vorbeşti, aşa cum cu foarte mulţi semnatari ai acelui manifest am vorbit până acum. Sunt convinsă că vom găsi soluţii pentru care nu trebuie să ieşi public şi să transmiţi ideea că în PNL nu eşti suficient de ascultat. Dimpotrivă, în PNL discutăm cu fiecare membru de partid, ne interesează foarte mult ce se întâmplă în organizaţii, cu colegii care nu au intrat în Parlament şi au, evident, nemulţumiri îndreptăţite, discutăm cu oamenii din afara partidului, astfel încât ceea ce vom face este să răspundă aşteptărilor uriaşe care există pentru dreapta românească.

Doamna Raluca Turcan are și nu are dreptate.

Are, atunci când spune că idea alegerii președintelui PNL prin votul tuturor membrilor PNL este o idee mai veche, Liberali pentru România nefiind primii care au solicitat acest lucru. Atât Andreea Paul cât și PNL Diaspora solicitau acest tip de alegere pentru funcția cea mai râvnită în cadrul oricărui partid; de asemeni Florin Roman, un reprezentant al noului val din PNL. Idea nu este conformă cu Statutul PNL, care prevede alegerea moțiunii câștigătoare (și implicit a liderului acesteia ca președinte al PNL) în cadrul unei Convenții Naționale, care nu poate fi organizată mai târziu de 31 iulie consecutiv alegerilor parlamentare. Dar acest statut poate și trebuie modificat de către un Consiliu Național. Asta dacă dorim votul tuturor membrilor PNL pentru Președintele partidului, singurul vot care conferă liderului național o legitimitate absolută).

Greșește atunci când invocă democrația din PNL, atunci când este cazul dezbaterii interne. Dezbatere înseamnă discuții în contradictoriu, bazate pe argumentare din partea părților, și decizii pornite de la cântărirea argumentelor. Acest tip de dezbatere a lipsit în ce privește luarea celor mai multe dintre deciziile PNL, de-a lungul celor 4 ani cât am avut cinstea de a fi parlamentar PNL, membru al Delegației Permanente și mai apoi al Consiliului Național. De-a lungul ultimilor doi ani în special am avut ocazia să aduc personal, în special în cadrul Grupului Parlamentar de la Camera Deputaților cât și în fața Biroului Permanent Național, atât critici cu privire la activitatea, tactica și strategia PNL dar și câteva propuneri menite să aducă plus-valoare (credeam eu) activității partidului. Am fost auzit, dar nu și ascultat. Criticile mele nu au primit replică (decât una, eventual, ironică) iar propunerile mele nu au fost nici măcar discutate, nicidecum puse la vot, așa cum solicitasem. Așa încât eu unul am îndreptățirea de a spune că în PNL, dacă nu ieși public cu criticile și sugestiile tale, ești ignorat. Poate că sub conducerea interimară a doamnei Turcan lucrurile să se fi schimbat? Poate, dar mă îndoiesc - schimbări în cultura organizațională a unui mamut cum este PNL se operează cu greu, și în timp.

Consider salutară, din acest punct de vedere, idea publicării Manifestului grupului de inițiativă din care fac și eu parte. Cel puțin, liderii PNL nu vor mai putea să se facă cum că nu aud solicitările venite dinspre baza partidului.

Demisii așteptate

Mai greșește doamna Turcan atunci când consideră că legitimarea domniei sale ca președinte al PNL vine din rezultatul bun obținut de organizația județeană pe care o conduce. Nu. Legitimarea, cât o are, vine de la votul obținut în cadrul BPN. Iar atât BPN, cât și Comisia de Unificare, cât și Consiliul Național, sunt legitime din punct de vedere statutar, dar nelegitime din punct de vedere moral. După rușinea dezastrului de la alegerile parlamentare, m-aș fi așteptat ca toți membrii mai sus numitelor foruri de conducere ale PNL să își prezinte demisiile, deoarece ei sunt solidari, conform statutului, pentru toate deciziile proaste luate în ultimii doi ani de zile, decizii care au dus la falimentul electoral al partidului. Câțiva și-au dat doar demisia, iar dintre aceștia, unii au folosit sau vor folosi demisia dată ca pentru o trambulină pentru o viitoare candidatură, la același nivel sau un nivel mai înalt al structurii de partid.

Faptul că s-a preferat punerea batistei pe țambal, că s-a evitat atât critica cât și autocritica (ambele bazate pe o analiză lucidă a eșecului) atât la nivelul organizațiilor județene cât și la nivel central, faptul că s-a trecut la mai vechea practică a lucrăturilor de culise pentru asigurarea unei tranziții cât mai line (tranziție care să asigure pentru cei mai mulți dintre cei care au gestionat dezastrul alegerilor din decembrie 2016, păstrarea locului în ierarhia partidului sau chiar urcarea pe treptele acesteia), arată faptul nu numai că este nevoie ca mai multe voci critice să se exprime în cadrul structurilor de partid, dar și ca aceste voci să fie auzite și în agora. Căci PNL (asta uită doamna Turcan, așa cum a uitat și conducerea anterioară) nu aparține doar membrilor și simpatizanților săi, ci aparține țării, poporului român. Și este cazul să devenim transparenți față de acest popor, față de electoratul nostru. Asta dacă nu dorim ca poporul, ca electoratul, să ne trimită undeva alături de PNȚCD, la lada cu relicve istorice.

Analiză în fiecare județ 

În spiritul celor spuse mai sus, solicit conducerii de partid, primului BPN al PNL care va avea loc, să solicite din partea tuturor organizațiilor județene o analiză în detaliu a rezultatelor de la alegerile din decembrie 2016. O analiză care să cuprindă părerea membrilor CJEX din fiecare județ asupra cauzele locale, regionale și naționale care au dus la scorul județean și național al partidului. Solicit de asemeni din partea conducerii PNL ca aceste analize să fie făcute publice, pe situl partidului și pe pagina de FB a Partidului Național Liberal, astfel încât membrii și simpatizanții PNL din fiecare județ să ia cunoștință de felul în care cei care i-au condus. Îi conduc și poate vor să îi conducă în continuare au interiorizat campania electorală la alegerile parlamentare, astfel încât, în cadrul alegerilor locale, județene și naționale, să voteze în deplină cunoștință de cauză.

* Nota redacției: Titlul de home page, lead-ul știrii și intertitlurile aparțin redacției. Răspunderea pentru titlul de pagină și pentru conținutul materialului revin autorului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel