Scandalul salariilor. Unde sunt banii României?

Fiecare câștigă electoral, consideră profesorul Mircea Coșea, într-un editorial scris pentru DCNews. Tehno-liberalii se arată responsabili cu bugetul, social-democrații se poziționează de partea celor lipsiți de resurse.

La solicitarea PSD de mărire a salariilor în două domenii cheie, guvernul vine cu o replică standard: Nu sunt bani! Profesorul Coșea ridică, deci, o întrebare legitimă: Unde sunt banii României? Unde sunt resursele generate de o creștere economică record?

Răspunsurile, în editorialul scris de prof. Coșea pentru DCNews:

Unde sunt banii României?

Revine în forță pe un ton de scandal problema disponibilităților pe care România le are pentru punerea în practică a măsurilor de creștere a salariilor din sectorul public. Inițiativele legislative PSD-ALDE de creștere a salariilor din sănătate și învățământ dar și alte măsuri ce ar afecta deficitul bugetar sunt contracarate cu tradiționalul refuz guvernamental pe motivul că ” nu sunt bani”. Nu este un răspuns inventat de către tehnocrați ci de guvernarea dlui. Boc dar argumentele tehnocrate par a fi mai convingătoare prin prisma obligațiilor pe care România le are față de Bruxelles din punctul de vedere al respectării procentului de deficit.

   Dacă am aduce în discuție declarațiile mai vechi sau foarte recente ale liderilor PSD și ALDE atunci ar trebui să credem că există banii necesari introducerii măsurilor mai sus amintite. Astfel, fostul ministru al muncii din guvernarea Ponta spunea că ” a lăsat” o rezervă consistentă de fonduri pentru aplicarea legii salarizării unice iar președintele PSD declara în Parlament că există aproximativ 86 de miliarde de lei nefolosiți de către actualul guvern. Desigur, de la tribuna parlamentară sau în apariții televizate explicațiile pot avea întotdeauna sorți de credibilitate asupra unei populații mai puțin informate deoarece se practică metoda simplă a aritmeticii bugetare care constă în adunări, împărțiri, scăderi, ridicări la pătrat și alte operațiuni de școală primară prin care, în final se poate ajunge la rezultatul cifric dorit fără însă nicio referire la faptul că fenomenul economic nu este aritmetică simplă. El reprezintă o expresie a unor comportamente de piață cu simetrii sau asimetrii de timp și prioritizări. De exemplu, dacă există o rezervă bugetară de 86 de miliarde de lei, aceasta nu înseamnă că acestea nu sunt deja cuprinse în dinamica altor  fluxuri monetare și că ar putea fi instantaneu și fără consecințe perverse folosiți conform dorinței inițiatorilor unor diverse legi. Nici rezerva pe care guvernul Ponta susține că a lăsat-o pentru aplicarea legii salarizării unice nu se știe cum era păstrată fără a fi afectată de rulajul cotidian al fondurilor bugetare.

  Episodul prezent al ” banilor pentru salariile din medicină și educație” cred că se va rezolva printr-un tertip de natură electorală prin care atât PSD cât și guvernul vor obține avantaje. PSD va insista în continuare pentru a-și dovedi grija pentru soarta poporului, iar guvernul va continua să joace rolul de tehnocrat rațional și ne angajat politic dar va fi de acord că s-ar putea găsi o soluție pe baza unor  studiilor de impact obiective pe care se va angaja să le facă responsabil, bine înțeles,tot din grije pentru soarta poporului . 

 Rămâne însă o întrebare care depășește importanța acestui episod : are România destui bani pentru a soluționa în manieră echitabilă și pe termen lung  problema retribuirii muncii ?

 Răspunsul se bazează pe logica elementară a raporturilor macroeconomice în sensul exlicării mecanismului de alimentare a bugetului cu venituri și a cheltuirii acestora pe diverse destinații. ( Raportul de intercondiționare: producție-distribuire-redistribuire). În materialul de față voi aborda doar problema alimentării cu venituri a bugetului (spațiul redacțional deocamdată nu permite mai mult), punând în discuție trei aspecte:

1. Raportul dintre creșterea economică și veniturile bugetare

Creșterea economică, deși este record european este prea mult bazată pe consum, ceea ce poate conduce până la sfârșitul anului la o deteriorare a soldului contului curent, deci economia la stadiul ei actual, nu poate suporta prin creare suplimentară de valoare (supusă ulterior redistribuirii) o creștere generalizată a salarizării în sectorul public. Din păcate, o creștere bazată pe consum este una conjuncturală și nu  poate fi susținută pe termen lung. De fapt, creșterea prosperității este mult exagerată în raport cu rezultele mai mult decât modeste din economia reală. Numai 28% din PIB sunt venituri certe și disponibile din impozite și taxe pentru redistribuire ulterioară spre cheltuieli, la mare distanță de media UE (40%). Creșterea masivă a consumului și creșterile succesive ale salariilor din sectorul bugetar umflă artificial rezultatul PIB. Efectele apar în deficite. Deficitul balanței comerciale a crescut cu 27,9% în primele opt luni din acest an comparativ cu perioada similară a anului precedent, la peste 6,13 miliarde de euro, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică.

 La aceasta ar mai trebui adăugat presiunea pe plăți a punerii în practică a măsurilor ( asumate de guvernul Cioloș) quasi populiste a guvernării anterioare de reducere a TVA și de creștere a unor salarii și indemnizații. O creștere generalizată a salarizării în sectorul public ar cere, în momentul de față, ori o creștere a fiscalității ori o îndatorare externă.

1. Transferul profitului peste graniță

O sumă importantă care ar putea intra în bugetul statului este transferată peste graniță de către firmele cu capital străin utilizând diferite mijloace printre care cele mai uzitate sunt prețurile de transfer și nedeclararea profitului.

Aproape un miliard de euro au fost scoși din România în ultimii cinci ani. Numai de la 5 companii care sunt în domeniul petrolului, retailului, tutunului și comerțului cu electronice s-au făcut ajustări de 87 milioane lei. Deobicei, se achiziționează materia primă de la o altă subsidiară afiliată dintr-o țară membră UE la un preț foarte mare, apoi se vinde în România la o marjă de profit extrem de mică, astfel în România se plătește aproape nimic, iar în țara respectivă se duc toate profiturile .

 Una dintre soluțiile reale de rezolvare a probemei transferului de profit este Directiva 1164/2016, adoptată în iulie care  stabilește norme împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale și care ar putea afecta activitatea grupurilor multinaționale. Directiva urmărește împiedicarea evitării plătii impozitului pe profit de către societățile rezidențe prin devierea veniturilor către filiale/sucursale situate în țări cu un nivel mai redus de impozitare. Aceasta se va aplica contribuabililor supuși impozitului pe profit într-unul sau mai multe state membre, inclusiv sediilor permanente de pe teritoriul UE ale unor entități rezidente fiscal în afară UE și stabilește norme pentru: limitarea deductibilității dobânzilor, impozitarea la ieșire (en. exit taxation), norme generale anti-abuz, impozitarea societăților străine controlate și impozitarea aranjamentelor hibride. Problema pare a fi însă nu atât operațiunile către regimuri fiscale off-shore, cât către regimuri fiscale acceptate legal cum ar fi Cipru sau Olanda, țară în care își au acționarii multe dintre companiile mari existente în România, precum Rompetrol, Enel, etc.

Aplicabilitatea acestei Directive este însă întârziată ceea ce face ca transferul de profit să fie încă o cale importantă de evitare a obligațiilor pe care întreprinderile străine cu activitate pe teritoriul României le au față de bugetul de stat.

1. Pierderi record prin evaziunea la alcool

România pierde zilnic 54 de milioane euro din cauza evaziunii fiscale, potrivit datelor publicate la sfârsitul primului semestru al anului in curs de catre Institutului Național de Statistică. O mare parte este provocată de evaziunea la  alcool .
Evaziunea din întreaga economie ajunge la 15% din PIB, adica aproximativ 20 de miliarde euro, relevă Consiliul Fiscal.Dacă pe lângă acest fenomen se adaugă munca la negru, se poate constata că statul pierde anual peste 38 de miliarde euro, ceea ce înseamna că economia subterană din România reprezintă aproape 30% din PIB.
Dimensiunea pieței negre a alcoolului si băuturilor alcoolice este, în Roamânia, la un nivel neîntâlnit în nici o țară din Uniunea Europeana, atingand in present peste 90% din totalul pieței, iar evaziunea fiscală în domeniu este în jurul valorii de 2 miliarde euro anual (acciza, TVA, impozit pe profit, CAS, etc). La aceasta se adaugă peste 10 miliarde de euro din evaziunea fiscală aferentă ramurii industriei alimentare, în special a celei de morarit și panificație, sumă care echivalează cu bugetului asigurărilor sociale aferent sistemului public de pensii pentru anul 2015-2016. Așa cum mentiona Consiliul Fiscal in ultimul raport, nu numai reducerea  poverii fiscale (care deja este la un nivel foarte ridicat ) ar fi soluția, ci reforma  administrării taxelor și impozitelor în direcția creșterii gradului de colectare a taxelor. Piața legala s-a prabușit la sub 10% din consumul real de bauturi alcoolice spirtoase (studiile arată că este aproximativ 9,5-10 l alcool absolut/cap locuitor/an), iar incasările la bugetul de stat s-au prăbușit și ele în consecință.Creșterea semnificativă a accizei a dus la o explozie a evaziunii fiscale, având consecințe deosebit de grave atât asupra bugetului de stat, cât și asupra societăților din domeniu, care înregistrează piederi semnificative și sunt pe punctul de a falimenta.Efectul creșterii accizei a fost catastrofal, nivelurile incasărilor cazând mult sub cele din acceeați perioadă a anilor 2012 si 2013, când acciza era de 750/hl. De remarcat că măsura creșterii accizei a fost luată fără o consultare prealabilă cu reprezentanții producătorilor și fără întocmirea prealabilă de către Ministerul finanțelor a vreunui studiu de impact care să analizeze efectele măsurii.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News