Urmărește emisiunea live


Unde va fi înmormântat Gabriel Cotabiță. Mesajul postat de familia artistului

Foto: Facebook Gabriel Cotabiță
Foto: Facebook Gabriel Cotabiță

Familia lui Gabriel Cotabiță a transmis un mesaj pe pagina oficială de Facebook a artistului, informându-i pe fani când își pot lua rămas bun de la îndrăgitul cântăreț.

Alegeri prezidentiale 2024

Vestea morții lui Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști pop de la noi, a întristat o țară întreagă. Renumitul cântăreț s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie, la Spitalul Universitar din Capitală, unde fusese internat pe 11 noiembrie, în urma unui accident vascular cerebral.

Familia lui Gabriel Cotabiță este profund îndurerată de pierderea lui. Toată lumea se aștepta ca și de această dată să-și revină miraculos, așa cum a făcut-o și în trecut, doar că probleme de sănătate și-au spus cuvântul.

Unde va fi înmormântat Gabriel Cotabiță. Mesajul postat de familia artistului

În urmă cu puțin timp, împietrită de durere, familia artistului a anunțat pe pagina de Facebook a lui Gabriel Cotabiță că sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus, luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu, între orele 08:00-20:00.

Aceștia au ținut să precizeze și faptul că slujba religioasă se va ţine într-un cadru restrâns. De asemenea, familia cântărețului le-a mulțumit fanilor pentru tot sprijinul acordat pe parcursul acestei perioade dificile.

„Suntem recunoscătoare pentru tot sprijinul primit în această perioadă. Gabriel Cotabiţă reprezintă un etalon al profesionalismului în muzica uşoară românească dar şi un tată, soţ şi prieten excepţional. Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi luni - 25.11.2024 - la Capela Cimitirului Ortodox Bellu între orele 08:00-20:00.

Ultima slujbă religioasă se va ţine în cadru restrâns. Dorim să îl onorăm cu aceeaşi discreţie şi eleganţă de care a dat dovadă în timpul vieţii, aşadar familia nu va oferi declaraţii. Vă mulţumim pentru înţelegere şi rugăm presa să ne respecte în continuare intimitatea”, se arată în mesajul transmis de familia lui Gabriel Cotabiță.

Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani

Gabriel Cotabiţă, unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică uşoară din România, a murit la 69 de ani, chiar în luna în care își aniversase ziua de naștere. Marele artist a lăsat în urmă o carieră remarcabilă, marcată de realizări impresionante, precum și un repertoriu de piese memorabile care vor dăinui în inimile fanilor și în istoria muzicii românești.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel