Generalul (r) Dan Grecu afirmă că atacul armat de la Moscova poate să fie o formă de opoziție împotriva regimului lui Vladimir Putin.
Generalul (r) Dan Grecu a intervenit la un post de televiziune cu privire la atacul armat efectuat de un grup de 5 persoane camuflate și înarmate cu arme automate, care a avut loc în această seară, în urma căruia, într-un prim bilanț, ar fi 40 de morți și 100 de răniți.
”Lăsând la o parte faptul că acolo au fost victime, care efectiv nu aveau de a face cu politica Federației Ruse și cu ceea ce se desfășoară, probabil că marea lor majoritate fiind admiratori pur și simplu de muzică, este un element deosebit de interesant, pentru că până la urmă vorbim de niște oameni care au venit în costume de camuflaj, în costume militare, înarmați cu armament automat și care au deschis focul asupra celor prezenți.
Nu știu de ce. Sunt niște teroriști pur și simplu, sunt niște dezaxați sau niște tipi care într-un fel sau altul au hotărât să se opună la ceea ce se întâmplă în Federația Rusă. Cred că este prea devreme să tragem noi o concluzie, dar se vede, încă o dată, că acea hotărâre și acea dominație a lui Putin nu este chiar 100% clară și undeva, ceva se mișcă și în Federația Rusă”, a declarat generalul (r) Dan Grecu la Realitatea Plus.
”Rusia, deși nu o vedem, are o opoziție. Atât opoziția care acționează de pe teritoriul Rusiei, în niște forme militare, care bineînțeles nu îi convin lui Putin și mai ales acea mișcare pentru a lupta împotriva regimului putinist și care atacă, mai ales, căile ferate și acele mișcări care atacă din exterior, din Ucraina, existând acele Legiuni pentru libertatea Rusiei și alte poluri. Există o astfel de opoziție, numai că acum vedem un astfel de atac în proximitatea capitalei Rusiei.
Ori, când Moscova se trezește cu astfel de acțiuni în curtea ei, trebuie să își ia niște măsuri serioase și arată că această opoziție este mai mult decât ceea ce noi credeam că nu mai este, pentru că toți oponenții politici ori au fost băgați în pușcărie, ori au emigrat, ori, Dumnezeu să îi odihnească, nu mai sunt printre noi”, a mai spus generalul Grecu.
În ceea ce privește o posibilă reacție dinspre Kremlin, având în vedere că și cu alte ocazii Rusia a încercat să arunce vina spre Occident, generalul Grecu a subliniat, ”cu ghilimelele de rigoare”, că ”tot ce se întâmplă împotriva lui Putin și a oligarhiei ruse este exemplificată prin trădători, care vor să distrugă Rusia. Aceasta este retorica. Dar se pare că la acest moment, sau cel puțin din punctul meu de vedere, cred că de fapt este vorba de un fel de rezistență internă chiar dacă nu este cea mai bună metodă”, a concluzionat generalul (r) Dan Grecu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu