Unele dintre cele mai grave accidente ale anului 2024 din lume

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Anul acesta au avut loc mai multe accidente grave în lume.

Agenția de presă Agerpres a transmis o listă cu mai multe accidente grave care s-au produs anul acesta.

    IANUARIE
    8. - O coliziune între un autobuz şi un camion s-a soldat cu 25 de morţi în statul Bahia din nord-estul Braziliei. 
    24. - Un avion militar rusesc de transport de tip Il-76, la bordul căruia se aflau 65 de prizonieri de război ucraineni, s-a prăbuşit în regiunea rusă Belgorod, la graniţa cu Ucraina. Toate persoanele aflate la bord au murit.


    FEBRUARIE
    14. - 45 de persoane au fost rănite în timpul unei slujbe în Filipine, după ce balconul unei biserici catolice s-a prăbuşit. Accidentul a avut loc în biserica Sfântul Petru Apostolul din oraşul San Jose del Monte, lângă Manila.
    20. - 26 de persoane au murit în Afganistan din cauza ninsorilor şi ploilor abundente care s-au abătut asupra ţării.
    26. - 31 de persoane au murit când un autobuz care transporta călători spre Burkina Faso a căzut de pe un pod, în sud-estul Mali.
    29. - 43 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite într-un incendiu care a devastat o clădire cu şapte etaje dintr-un cartier de lux din Dacca, capitala Bangladeshului.


    MARTIE
    12. - Un avion militar de tip cargo Iliuşin Il-76 s-a prăbuşit în Rusia la scurt timp după decolare, cu 15 persoane la bord, din cauza unui foc izbucnit la unul dintre motoarele sale. Nu au existat supravieţuitori.


    APRILIE
    7. - Peste 90 de persoane au murit în largul coastelor Mozambicului în naufragiul unui vas de pescuit transformat în feribot şi care era supraîncărcat cu 130 de pasageri la bord.
    29. - Cel puţin 45 de persoane şi-au pierdut viaţa, după ruperea unui baraj în Valea Riftului din Kenya.


    MAI
    1. - 48 de persoane au murit după prăbuşirea unei secţiuni a unei autostrăzi din provincia Guangdong, din sudul Chinei. Accidentul a afectat o suprafaţă de aproximativ 184,3 metri pătraţi pe o porţiune de 17,9 metri lungime a Autostrăzii Meizhou-Dabu.


    IUNIE
    12. - Peste 35 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc de locuinţe pentru muncitorii străini din Kuweit.
    20. - 36 de persoane au murit după ce au consumat băuturi alcoolice contaminate în statul Tamil Nadu din sudul Indiei.
    24. - Un incendiu devastator a izbucnit la o fabrică de baterii de litiu în Coreea de Sud, incendiu soldat cu zeci de morţi.


    IULIE
    12. - 21 de persoane, majoritatea elevi, şi-au pierdut viaţa, iar 69 au fost rănite în centrul Nigeriei, unde o şcoala s-a prăbuşit în timpul examenelor.
    24. - 18 persoane au murit într-un accident de avion în capitala nepaleză Kathmandu. Avionul s-a prăbuşit şi a luat foc în timpul decolării. În aeronavă se aflau 19 persoane - doi membri de echipaj şi 17 tehnicieni care trebuiau să ajungă în oraşul Pokhara pentru a repara un alt avion. Doar comandantul a fost găsit în viaţă.


    AUGUST
    9. - Un  avion s-a prăbuşit în regiunea Sao Paulo, în sud-estul Braziliei. Toate cele 61 de persoane aflate la bord - 57 de pasageri şi patru membri ai echipajului - şi-au pierdut viaţa. Avionul ATR-72 operat de compania Voepass Linhas Areas zbura de la Cascavel, statul brazilian Parana, către Guarulhos, în Sao Paulo.
    13. - 25 de persoane au murit în urma prăbuşirii unei secţiuni a gropii de gunoi Kiteezi de la periferia capitalei ugandeze Kampala.


    SEPTEMBRIE
    9. - 59 de persoane au murit în Nigeria, într-o explozie cauzată de coliziunea dintre un camion-cisternă şi un camion care transporta pasageri şi animale.
    14. - 24 de oameni au murit în explozia unui camion-cisternă în oraşul de coastă Miragoane, departamentul Nippes, din sudul Haiti.
    26. - 46 de persoane, printre care 37 de copii, au murit înecate în statul indian Bihar, în timp ce se scăldau cu ocazia unui festival religios hindus.


    OCTOMBRIE
    1. - Peste 20 de persoane, majoritatea copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un autocar şcolar din Thailanda.
    3. - 60 de persoane au murit, după ce o ambarcaţiune, care transporta în mare parte femei şi copii care se întorceau de la un festival religios în statul Niger din nordul Nigeriei, s-a răsturnat.


    NOIEMBRIE
    1. - 12 persoane au murit şi trei au fost spitalizate după ce un acoperiş exterior s-a prăbuşit parţial la intrarea unei gări din oraşul sârb Novi Sad.
    4. - 36 de persoane au murit în India, în statul Uttarakhand (nord), după ce autobuzul în care se aflau a căzut într-o râpă.
    29. - Naufragiul unei ambarcaţiuni pe fluviul Niger, în centrul Nigeriei, s-a soldat cu 27 de morţi şi numeroşi dispăruţi.


    DECEMBRIE
    1. - 56 de persoane şi-au pierdut viaţa în sud-estul Guineei în ”busculade mortale”, în urma contestării de către suporteri a deciziilor arbitraje în timpul unui meci de fotbal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel