EXCLUSIV  Unele persoane care nu s-au infectat cu SARS-CoV-2 prezintă simptome de long COVID. Ce zice Prof. Dr. Andreas Radbruch / video

Foto Pexels
Foto Pexels

Prof. Dr. Andreas Radbruch, unul dintre cei mai cunoscuți imunologi germani, a vorbit despre long COVID.

Prof. Dr. Andreas Radbruch a acceptat invitația lui Radu Golban de a participa la emisiunea „Outlook” de la DCNewsTV. Andreas Radbruch scrie periodic articole pe tema vaccinurilor. „Articole care dau de gândit”, a precizat Radu Golban, adăugând: „Este remarcabil că reușiți, ca savant, să explicați o materie atât de complexă pe înțelesul publicului larg.”

În timp ce pentru unele persoane, simptomele COVID-19 pot trece rapid, unii oameni au efecte pe termen lung. 

„În ceea ce privește vaccinarea și gradul în care vaccinul împiedică sau nu long COVID, lucrurile nu sunt clare. Motivul este că există foarte mulți factori de fond care contribuie la declanșarea long COVID-ului. Unele persoane care nu s-au infectat cu SARS-CoV-2 prezintă, totuși, simptome de long COVID.

Există un studiu care afirmă că vaccinurile reduc frecvența cazurilor de long COVID la acest nivel de fond, ceea ce înseamnă 30–50% cazuri de long COVID. Cazuri care nu au legătură, probabil, cu COVID-19. Există însă și studii – cum este cel citat de dvs. – care afirmă că vaccinul însuși induce long COVID, poate nu într-o măsură mare. Pe de altă parte, cel puțin în Germania, 90 % dintre persoanele cu vârsta de peste 18 ani sunt vaccinate cu două sau trei doze, iar mai bine de jumătate din populație s-a infectat, fie înainte, fie după vaccinare. Cifrele reale sunt, probabil, mult mai mari. Se poate spune, deci, că majoritatea oamenilor fie au intrat în contact cu virusul, fie au fost vaccinați. În aceste condiții, este foarte greu să distingem între cei doar vaccinați, doar infectați și cei care nici nu s-au infectat, nici nu s-au vaccinat”, a spus Andreas Radbruch.

„De exemplu, avem mari dificultăți în a identifica persoane care n-au intrat deloc în contact cu virusului, nici prin vaccinuri, nici prin infecție”, a adăugat acesta.

Radu Golban cu Prof. Dr. Andreas Radbruch, Berlin (Charité), despre vaccinare si COVID-19

Youtube video image

Citește și...

Coronavirus: Reinfectarea cu SARS-CoV-2 este mai riscantă decât infecţia iniţială, potrivit unui studiu

Riscurile de deces, de spitalizare şi de probleme grave de sănătate asociate COVID-19 sporesc semnificativ odată cu reinfectarea în comparaţie cu infectarea iniţială, indiferent de statutul vaccinării, potrivit unui studiu publicat joi, informează Reuters, notează Agerpres.

„Reinfectarea cu COVID-19 creşte atât riscul efectelor acute, cât şi riscul de COVID de lungă durată, a spus dr. Ziyad Al-Aly de la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis. Acest risc a fost evidenţiat la persoanele nevaccinate, la cele vaccinate şi la cele cărora le-au fost administrat doze booster, a adăugat el.

Concluziile studiului au fost formulate pe baza datelor colectate de Departamentul pentru veterani din Statele Unite din 1 martie 2020 până pe 6 aprilie 2022 corespunzătoare unui număr de 443.588 de pacienţi cu o singură infectare SARS-CoV-2, 40.947 cu două sau mai multe infectări şi 5,3 milioane de indivizi neinfectaţi. Cei mai mulţi dintre subiecţii studiului au fost bărbaţi.

Pacienţii reinfectaţi au prezentat un risc de deces de peste două ori mai mare şi un risc de spitalizare de trei ori mai mare în comparaţie cu pacienţii infectaţi o singură dată cu SARS-CoV-2. Totodată, ei au prezentat riscuri crescute în ceea ce priveşte probleme pulmonare, cardiace, sangvine, renale, diabet, sănătate mintală, osoase şi musculare, precum şi tulburări neurologice, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Medicine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel