UNESCO cere ca Veneţia să fie considerată patrimoniu mondial în pericol

Fotografie de la hitesh choudhary, Pexels
Fotografie de la hitesh choudhary, Pexels

Veneţia ar putea fi plasată pe lista patrimoniului mondial în pericol, pentru că au fost luate "măsuri insuficiente" pentru a combate deteriorarea sitului. Turismul de masă şi schimbările climatice sunt principalii factori care duc la distrugerea Veneţiei. 

"Dezvoltarea continuă (a Veneţiei), impactul schimbărilor climatice şi turismul de masă ameninţă să cauzeze modificări ireversibile ale valorii universale excepţionale a acestui bun", a anunţat Centrul Patrimoniului Mondial, o filială a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Această recomandare va fi votată în septembrie de statele membre ale UNESCO.

În contextul în care "imobile" înalte, "susceptibile să aibă un impact vizual negativ important", ar trebui să fie construite la distanţă de centrul oraşului, "creşterea nivelului mării" şi alte "fenomene meteorologice extreme" asociate schimbărilor climatice "ameninţă integritatea sitului", au adăugat experţii UNESCO într-un raport publicat luni.

Rezolvarea acestor probleme "vechi, dar urgente" este "îngreunată de absenţa unei viziuni strategice comune globale" şi de "slaba eficacitate şi coordonare" a autorităţilor locale şi naţionale italiene, a precizat Centrul Patrimoniului Mondial.

Întrucât Veneţia se confruntă cu "un pericol dovedit", acelaşi centru "recomandă înscrierea sa pe lista patrimoniului mondial în pericol" şi speră că "această înscriere va duce la un angajament mai mare şi la o mobilizare mai amplă a factorilor de decizie locali, naţionali şi internaţionali".

Avizul acestui centru, care consideră că măsurile luate de Italia sunt "insuficiente", este pentru moment consultativ. Pentru ca Veneţia să fie înscrisă pe lista patrimoniului în pericol, va fi nevoie de aprobarea statelor membre la o reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial, ce va avea loc între 10 şi 25 septembrie la Riad.

Veneţia are 2500 de ani



Veneţia, un oraş insular înfiinţat în secolul al V-lea e.n. şi devenit apoi o mare putere maritimă în secolul al X-lea e.n., se întinde pe 18 insuliţe, potrivit UNESCO, care a înscris oraşul italian în patrimoniul mondial în anul 1987.

"Veneţia, în ansamblul ei, este o extraordinară capodoperă arhitecturală, întrucât chiar şi cel mai mic dintre monumentele sale conţine opere create de unii dintre cei mai mari artişti ai lumii, precum Giorgione, Tiţian, Tintoretto, Veronese şi alţii", au explicat reprezentanţii acestei agenţii din cadrul ONU.

Veneţia este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, înregistrând în vârful sezonului turistic 100.000 de persoane cazate în perimetrul său şi alte câteva zeci de mii de vizitatori în fiecare zi. Prin comparaţie, doar 50.000 de localnici trăiesc în centrul oraşului italian, care îşi continuă tendinţa de depopulare, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel