Ungaria a încheiat un acord privind cupărarea și livrarea vaccinului rusesc Sputnik V, în contextul în care companiile occidentale întâmpină probleme cu respectarea termenului de furnizare a dozelor către statele membre ale UE.
Ungaria devine astfel prima ţară din Uniunea Europeană (UE) aprobă în mod unilateral folosirea vaccinului candidat rusesc. Decizia a fost anunţată vineri, într-o conferinţă de presă, la Moscova, de către ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto, relatează Reuters.
Autoritatea ungară de reglementare a medicamentelor a dat undă verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rusesc Sputnik V, în contextul în care Budapesta depune eforturi să ridice restricţiile impuse din cauza epidemiei în vederea uneirelansăria economiei.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) nu a aprobat încă Sputnik V şi urmează să ia o decizie cu privire la vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford la 29 ianuarie.
Într-o trasmisiune în direct pe Facebook de la o reuniune cu omologul său rus Serghei Lavrov, ministrul ungar a anunţat că vaccinul Sputnik V urmează să fie livrat în trei etape şi că detalii cu privire la volumul expediat urmează să fie comunicate ulterior.
Premierul ungar Viktor Orban şi-a apărat abordarea, apreciind că autorizarea utilizării mai multor vaccinuri este cea mai bună, stimulează concurenţa şi obligă producătorii să accelereze livrările.
”Nu avem nevoie de explicaţii, avem nevoie de vaccinuri”, a subliniat premierul suveranist la postul public de radio.
Vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% împotriva covid-19, potrivit unor rezultate intermediare ale Moscovei, însă datele finale ale testelor nu au fost publicate.
Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de rapiditatea cu care Moscova a lansat vaccinul şi o campanie de vaccinare - înainte de încheierea testelor cu privire la sigurtanţa şi eficienţa acestuia.
Rusia a depus miercuri o cerere de omologare a vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană, în vederea unei examinări lunii viitoare a EMA, precizează B1.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu