Urmărește emisiunea live


Ungaria cere Comisiei Europene măsuri imediate pentru ca Ucraina să permită tranzitul ţiţeiului din Rusia

Viktor Orban Foto: Agerpres
Viktor Orban Foto: Agerpres

Guvernul de la Budapesta a cerut Comisiei Europene să ia măsuri imediate pentru ca Ucraina să permită tranzitul ţiţeiului din Rusia.

Guvernul Ungariei a cerut marţi Comisiei Europene (CE) să ia măsuri imediate pentru ca Ucraina să permită din nou tranzitul ţiţeiului de la compania rusă Lukoil către Ungaria şi Slovacia, chestionând lipsa de acţiune a Bruxellesului din ultima săptămână, informează EFE și Agerpres.

"A trecut mai bine de o săptămână de când, împreună cu Slovacia, am cerut CE să ia măsuri împotriva Ucrainei pentru veto-ul său asupra tranzitului petrolului", a denunţat ministrul de Externe Peter Szijjarto pe Facebook.

Potrivit lui Szijjarto, preşedinta CE, Ursula von der Leyen, ar trebui să răspundă la întrebarea "De ce nu a făcut un singur pas de mai bine de o săptămână?"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis să includă pe 24 iunie Lukoil pe lista entităţilor sancţionate pentru legăturile sale cu regimul preşedintelui Vladimir Putin şi a stopat fluxul ţiţeiului rus ce tranzitează Ucraina, decizie ce le afectează, în principal, pe cele două ţări din Europa Centrală.

Atât guvernul premierului ultranaţionalist Viktor Orban, cât şi guvernul slovac al prim-ministrului populist Robert Fico au criticat decizia Ucrainei.

Ungaria şi Slovacia sunt ţările europene cele mai dependente de importurile de petrol din Rusia şi cumpără cantităţi importante de la Lukoil.

Premierul Fico a anunţat marţi dimineaţa că ţara sa va înceta exportul de benzină şi produse petroliere către Ucraina în cazul în care Kievul nu va relua furnizarea de ţiţei prin conducta Drujba (Prietenia).

Guvernul ungar, la rândul său, a anunţat că îşi va menţine dreptul de veto asupra celor 6,6 miliarde de euro din Fondul european de sprijinire a păcii pentru Ucraina atât timp cât Kievul continuă să blocheze tranzitul ţiţeiului.

Szijjarto consideră că, dacă Bruxellesul nu a luat măsuri, atunci când securitatea energetică a celor două ţări este în pericol, aceasta ar putea însemna fie că CE este "slabă" sau că este acelaşi executiv comunitar care se află în spatele întreruperii aprovizionării.

"În pofida ameninţării la adresa securităţii energetice a două state membre ale UE, în pofida încălcării clare a Acordului de Asociere UE-Ucraina, Bruxellesul rămâne tăcut", a declarat oficialul ungar, potrivit Reuters. Poate că "Bruxellesul, şi nu Kievul a inventat totul; CE, şi nu guvernul ucrainean, a fost cea care a vrut să şantajeze două ţări pro-pace care resping transferurile de arme" către Kiev, a mai spus el.

O referire la faptul că Budapesta şi Bratislava pledează pentru un armistiţiu imediat între Ucraina şi Rusia, notează EFE.

Într-un răspuns scris, CE a declarat că, la primirea cererilor din partea Ungariei şi Slovaciei, a început să culeagă informaţii. "Comisia a adresat întrebări detaliate Slovaciei şi Ungariei pentru a realiza o analiză completă şi a contactat autorităţile ucrainene", a precizat Bruxellesul. "Aceste întrebări se referă la volumele actualului tranzit de petrol, persoanele juridice care transportă petrolul prin Ucraina şi contractele în vigoare, posibilităţile de rute alternative de aprovizionare, precum şi costul acestuia", a adăugat CE.

Ungaria şi Slovacia sunt considerate cei mai buni aliaţi ai Rusiei în cadrul Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel