Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe de la Budapesta, dă vina pe Comisia Europeană pentru restricțiile care sunt impuse de Ungaria.
Din cauza achiziţionării vaccinului pe care Comisia Europeană (CE) o desfăşoară cu o încetineală "scandaloasă", restricţiile nu pot fi încă ridicate, a spus ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior joi, la o conferinţă de presă organizată la Budapesta pe un alt subiect. Péter Szijjártó a mai afirmat că problemele specifice anului trecut nu au dispărut nici anul acesta, mai mult, la începutul anului, contrar aşteptărilor, “euforia” s-a amânat.
“Toată lumea aştepta, pe baza informaţiilor cu care ne-a amăgit Bruxelles, că la sfârşitul anului trecut sau la începutul acestui an vaccinarea va fi începută în Uniunea Europeană cu mare viteză, iar în urma vaccinării măsurile restrictive existente vor putea fi ridicate în ţările europene” – a subliniat ministrul Afacerilor Externe
.
Ministrul a adăugat că totul a fost amânat din cauza CE, în timp ce dincolo de graniţele UE, în Statele Unite, Marea Britanie şi Israel, vaccinarea populaţiei se desfăşoară “cu o viteză vertiginoasă”. În opinia lui Péter Szijjártó, vaccinul dezvoltat cu sprijinul UE soseşte cel mai încet tocmai în ţările UE.
“Astfel s-a creat o situaţie pur şi simplu scandaloasă, în plus Comisia Europeană a atacat încontinuu, timp de luni de zile, ţările – precum Ungaria -, care doreau să se aprovizioneze cu vaccin şi din alte surse” – a punctat ministrul.
El a considerat că, pornind de la aceste considerente, începerea negocierilor şi cu Estul a fost o iniţiativă corectă, deoarece se aude că marile ţări şi firme vest-europene discută cu ruşii despre o “anumită” dezvoltare sau producţie a vaccinului, potrivit Hirado.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu