Ungaria, în pragul de a atinge independența energetică în domeniul energiei electrice

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Ministrul de Externe al Ungariei spune că țara se află în pragul de a atinge independența energetică în domeniul energiei electrice.

Odată cu extinderea centralei nucleare de la Paks şi implementarea investiţiilor în energia solară, Ungaria va deveni complet independentă în domeniul energiei electrice, lucru cu care puţine ţări se mai pot lăuda, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Centrala Nucleară de la Paks.

În cadrul vizitei efectuate la Paks, ministrul a remarcat că “aici funcţionează una dintre cele mai sigure şi mai eficiente centrale electrice din lume”, care garantează continuitatea furnizării de energie electrică şi reprezintă un avantaj competitiv uriaş pentru economie.

“În ultima vreme s-a dovedit că în furnizarea de energie pot apărea situaţii de criză în orice moment. În astfel de cazuri, în siguranţă se află statele care reuşesc să producă singure mare parte din necesarul propriu de energie”, a subliniat Szijjártó.

În această privinţă, ministrul a relatat că, în prezent, aproximativ jumătate din energia electrică produsă în Ungaria are legătură cu centrala nucleară de la Paks. Centralele nucleare înseamnă o formă sigură, curată şi ieftină de producere a energiei, a declarat Péter Szijjártó.

De aceea, Guvernul Ungariei a decis să construiască încă două reactoare cu o capacitate de 2400 de megawaţi, a spus.

Odată cu realizarea acestora şi cu implementarea investiţiilor în energia solară, Ungaria va deveni complet independentă în domeniul energiei electrice, a subliniat ministrul.

“Aşadar, investiţiile de la Paks au meritat cu vârf şi îndesat şi vor fi în continuare rentabile pentru Ungaria”, a subliniat Szijjártó, potrivit Hirado.

Criza energetică - România vs. alte state europene. Decizii ale guvernelor din UE

Europa traversează una dintre cele mai grave crize energetice din istorie, ceea ce îi obligă pe politicieni să vină cu decizii, cu soluții, în condițiile în care prețurile continuă să crească și amenință să lase milioane de gospodării în imposibilitatea de a-și plăti facturile.

În România sunt multe idei, sunt numeroase propuneri, chiar legi, dar efectul este zero. Chestiunea cu plafonarea prețurilor se aplică, dar este precum frecția la piciorul de lemn. Zilele trecute, șeful Concurenței, Bogdan Chirițoiu, anunța o posibilă supra-impozitare a furnizorilor din energie, iar banii să fie folosiți la compensarea facturilor familiilor nevoiașe. Deocamdată, vorbe. 

Iar mare problemă este că, în condițiile în care totul indică faptul că această va dura mult mai mult decât iarna, dilema cu care se confruntă autoritățile atât din România, cât și din Europa, este măsurile provizorii nu sunt suficiente. Costul energiei electrice și al gazelor naturale pe întregul continent pare deja a fi una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă națiunile în timp ce caută ieșiri din pandemia de coronavirus, potriivit agenției Bloomberg. 

Și ce faci, cum faci atunci când deciziile guvernului se răsfrâng asupra evoluției acțiunilor la bursă, având în vedere presiunea care se pune pe companii. Așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, cu titlurile Electricite de France, care s-au prăvălit la un nivel record după ce Executivul de la Paris a confirmat că intenționează să oblige întreprinderea să vândă mai multă energie la un preț mai mic (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel