Ungria interzice importul a mai multor produse agricole din Ucraina. Astfel, importul de cereale, seminţe oleaginoase, carne de pui, ouă şi miere în Ungaria este interzis până pe 30 iunie.
Ministrul ungar al Agriculturii, István Nagy, a declarat că această măsura este necesară, deoarece din cauza produselor ucrainene ieftine situaţia fermierilor ungari devine imposibilă, în timp ce aceste produse nu sunt supuse reglementărilor stricte ale UE. Sâmbătă seara, şi Guvernul polonez a întreprins un demers similar.
Agricultura ungară traversează poate cea mai dificilă perioadă din ultimii ani. Seceta istorică de anul trecut a devastat literalmente pământurile din Ungaria. Recolta de grâu a suferit una dintre cele mai mari pierderi: o treime din recoltă a fost distrusă. Guvernul a ajutat fermierii cât a putut şi, deşi părea că situaţia s-ar putea stabiliza, azi, agricultura ungară a suferit o nouă lovitură.
În vara anului 2022, din cauza războiului, Bruxelles-ul a suspendat taxele vamale pentru produsele ucrainene importate în UE. Astfel, agricultura ucraineană, care nici măcar nu respectă reglementările UE în acest domeniu, a început să exporte multe produse în cantităţi uriaşe pe piaţa europeană. Din această cauză, piaţa internă europeană a cerealelor s-a prăbuşit complet.
"Din acest motiv ţara noastră - împreună cu alte ţări - a cerut ajutor de la Bruxelles la summitul UE din martie. Dar doar trei state membre au primit sprijin, noi nu am primit nimic. Prin urmare, Guvernul ungar va răspunde prin propria sa contramăsură împotriva afluxului de cereale ucrainene, ceea ce înseamnă că, la fel ca şi Polonia, Ungaria va interzice importul de produse agricole din Ucraina", a anunţat István Nagy, care a declarat că, dacă Comisia Europeană nu acţionează, Ungaria va trebui să-şi protejeze propriii fermieri.
"Cu caracter temporar, până pe 30 iunie, Guvernul ungar a dispus interzicerea totală a importului de produse agricole din Ucraina, deoarece vorbim nu doar de cereale, ci şi de carne de pui, ouă, miere şi seminţe oleaginoase. Guvernul interzice importul din cauză că producţia se desfăşoară acolo în condiţii diferite şi în cadrul altor reglementări, ceea ce nu permite fermierilor europeni să producă competitiv", a spus ministrul ungar, care a adăugat:
Cerealele din Ungaria pot fi vândute în medie cu 130.000 de forinţi pe tonă. În schimb, cerealele ucrainene costă 55-60 mii de forinţi, ceea ce are ca rezultat faptul că produsele din Ungaria, iar odată cu aceasta produsele poloneze, româneşti, bulgare, cehe şi slovace nu sunt cumpărate de comercianţi, iar importurile ucrainene nu ajung acolo unde este cu adevărat nevoie.
"Această confuzie pe piaţă trebuie rezolvată. Chiar şi cu achiziţii, pentru ca cerealele să ajungă acolo unde este foamete, unde este nevoie. La urma urmei, nu este posibil ca ţările care chiar au nevoie de aceste cereale să nu le obţină, din moment ce culoarul de solidaritate a fost deschis tocmai din acest motiv, pentru a preveni migraţia şi pentru a oferi, pur şi simplu, ajutor umanitar fermierilor care au fost afectaţi de război şi pentru cei care au nevoie să cumpere cereale de import din cauza condiţiilor climatice", a subliniat István Nagy, care a menţionat: Guvernul ungar va face totul pentru a forţa Comisia Europeană să acţioneze.
De aceea, Guvernul ungar a aplicat această interdicţie deoacamdată până pe 30 iunie pentru ca până atunci Comisia Europeană să poată lua decizii corespunzătoare. În privinţa producătorilor ungari, István Nagy a spus aşa: "Nu am renunţat la luptă pentru a ne asigura că şi fermierii ungari primesc despăgubiri", scrie Hirado, conform Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News