Ungaria îşi amână redeschiderea economiei, planificată pentru sfârşitul acestei luni, în condiţiile în care situaţia pandemică se agravează.
Potrivit premierului Viktor Orban, lucrurile vor putea reveni la normalitate abia atunci când vor fi imunizaţi toţi cetăţenii ţării trecuţi de 65 de ani.
Marţi, Ungaria a raportat aproape 5500 de cazuri noi de COVID-19 şi 252 de decese. Statul maghiar a depăşit Cehia şi a ajuns astfel pe primul loc în lume după numărul de morţi din cauza coronavirusului, raportat la populaţie, în ultimele şapte zile, potrivit site-ului Our World in Data.
În Ungaria, care traversează al treilea val de pandemie, a fost instituită carantină încă în luna noiembrie. Restaurantele şi locurile de agrement sunt închise, iar circulaţia în timpul nopţii este restricţionată.
Recent, au fost închise şcolile şi grădiniţele, iar populaţia a fost avertizată să îşi limiteze ieşirile la cumpărături, să evite călătoriile în transportul public şi să le amâne pe cele neimportante, precizează Publika.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu