Ungaria, mișcare pentru reducerea consumului de gaz. România, direct vizată

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

Ungaria a spus la ce soluție ar urma să apeleze pentru a reduce consumul de gaz.

Publicitate

Gazul natural joacă un rol crucial în aprovizionarea Ungariei cu energie, dar o cale de reducere a dependenţei faţă de această resursă este creşterea importului de electricitate, a declarat vineri în Slovenia ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Peter Szijjarto, relatează agenţia MTI.

Unul dintre cuvintele cele mai repetate în dezbaterile europene este diversificare, ceea ce în viziunea guvernului ungar - spre deosebire de cea a altor guverne europene - înseamnă nu renunţarea la anumite surse de energie, ci achiziţia de energie provenită din cât mai multe resurse diferite şi transportată prin cât mai multe rute posibil, a explicat ministrul ungar, scrie Agerpres.

În acest scop, a continuat el, ţara sa a lansat două proiecte esenţiale menite să-i garanteze aprovizionarea cu energie pe termen lung. Primul, acum realizat cu succes, priveşte interconectarea reţelelor electrice ale Ungariei şi Sloveniei, iar cel de-al doilea are în vedere achiziţia de energie verde din Azerbaidjan, via Georgia şi România, acordul asupra acestui proiect urmând să fie semnat la Bucureşti peste două săptămâni, a menţionat Szijjarto.

Aceasta nu doar că ne va consolida securitatea aprovizionării cu energie, dar ne va permite de asemenea să avem în vedere aspectele de protecţie a mediului, a adăugat el.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat săptămâna trecută, după o întrevedere la Belgrad cu omologul său azer Ilham Aliev, că Serbia doreşte să importe gaz natural şi electricitate din Azerbaidjan şi să se alăture unui mare proiect european de transport de electricitate printr-un cablu submarin în Marea Neagră care să unească Azerbaidjan şi Georgia cu România şi Ungaria.

Citește și:

Viktor Orban acuză Comisia Europeană: Fondurile europene, blocate doar din motive politice

Premierul ungar Viktor Orban a acuzat Comisia Europeană că fondurile europene ce îi revin țării sale sunt blocate din motive strict politice, menţionând printre aceste motive opoziţia Budapestei faţă de primirea migranţilor şi faţă de sancţiunile europene impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei, relatează Agerpres.

În câteva subiecte fundamentale există divergenţe de opinie între Comisia Europeană şi Ungaria (...) şi de aceea (executivul comunitar) nu agreează guvernul ungar, astfel că birocraţii de la Bruxelles amână în cazul Ungariei aplicarea planului de relansare post-pandemie din motive politice evidente, a declarat Orban în interviul săptămânal acordat postului de radio Kossuth.

Fără migranți, fără propagandă sexuală în școli, fără sancțiuni și fără sprijin pentru Ucraina

Bruxellesul cere deschiderea frontierelor noastre pentru migranţi, dar noi nu vom face asta, introducerea propagandei lor sexuale în şcolile noastre, dar la fel nu o vom face, şi ne mai cere sprijinul necondiţionat pentru sancţiuni (împotriva Moscovei) şi pentru război (în Ucraina), dar nici pe aceasta nu o vom face, a indicat premierul ungar.

Însă chiar dacă birocraţii de la Bruxelles sunt incorecţi faţă de Ungaria punându-i mereu noi condiţii, trebuie să ne străduim să ajungem la un acord cu Comisia Europeană, a admis el mai departe. 

Viktor Orban, împotriva Ucrainei: Opriți ajutoarele UE de 18 miliarde de euro

Comisia Europeană a propus înghețarea a 7,5 miliarde de fonduri UE prevăzute pentru Ungaria, deoarece guvernul lui Viktor Orban nu a respectat angajamentele asumate cu privire la reforme, în special la justiție. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel