Ungaria se joacă cu nervii NATO. Aderarea Suediei, în aer din cauza Budapestei: „Nu suntem siguri că trebuie să aprobăm”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ungaria nu este sigură că va aproba cererea Suediei de aderare la NATO, declară preşedintele parlamentului de la Budapesta.

Ungaria nu este sigură că trebuie să aprobe cererea Suediei de a adera la NATO, a declarat duminică noapte la o televiziune locală preşedintele parlamentului ungar, semnalând posibile noi întârzieri ale procesului, informează luni Reuters.

Aprobarea Ungariei a rămas blocată în parlament din iulie 2022, pe fondul îngrijorărilor legate de critici ale politicienilor suedezi cu privire la regresul democratic al Ungariei. 'Nu este sigur că trebuie să aprobăm această cerere', a declarat pentru HirTV preşedintele parlamentului, Laszlo Kover, din partea partidului la putere Fidesz, referindu-se la Suedia.

Comentariile sale urmează unei scrisori pe care ministrul de externe ungar i-a trimis-o săptămâna trecută omologului său suedez şi în care şi-a exprimat din nou îngrijorarea cu privire la ceea ce el a numit acuzaţii 'părtinitoare şi nedrepte' ale unor politicieni suedezi împotriva guvernului ungar.

Suedia a solicitat anul trecut aderarea la NATO, ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, iar majoritatea membrilor alianţei i-au ratificat rapid cererea.

Cu toate acestea, Turcia şi Ungaria nu au ratificat deocamdată cererea Suediei şi ambele ţări au afirmat că îşi coordonează îndeaproape poziţia în această chestiune.

Parlamentul Ungariei se va întruni din nou la sfârşitul acestei luni, dar nu este încă clar dacă o dezbatere şi un vot asupra ratificării vor fi pe ordinea de zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel